Alături de noul BMW i3, dezvăluit în cursul săptămânii trecute, BMW va aduce la Salonul Auto de la Frankfurt şi cel de-al doilea membru al familiei „i”. Este vorba despre coupe-ul sportiv i8, anticipat deja de un concept cu acelaşi nume. Decizia de a aduce supercarul hibrid în cadrul aceluiaşi salon german va face ca standul BMW de anul acesta să poarte un puternic accent ecologic, dominat de litera „i”.
În lumina reflectoarelor de la Frankfurt, BMW va aşeza o versiune de serie a conceptului i8, versiune despre care se spune că va adopta aceleaşi linii futuriste cu cele ale conceptului. Dacă noul i3 este un vehicul pur electric, noul i8 se va dori un promotor al conceptului de plug-in hibrid în gama bavarezilor. Asta înseamnă că motorul electric va fi asociat unui propulsor convenţional pe benzină, cu trei cilindri, turbo.
Împreună, ele vor putea propulsa maşina până la 100 de km/h în mai puţin de 5 secunde. În ceea ce priveşte consumul, acesta se va opri în jurul valorii de 3 litri/100 de kilometri.
De asemenea, pachetul de baterii litiu-ion va garanta o autonomie pur electrică de 35 de kilometri.
Comentarii (4)