Benzinăriile OMV și Petrom vor avea 40 de stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice până în 2022

de Paul Cosma
Marti, 11.05.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
OMV Petrom și Renovatio, operatorul celei mai mari rețele de stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice din România, vor instala, până la sfârșitul anului 2022, cel puțin 40 de stații de reîncărcare rapidă și ultra rapidă în stațiile OMV și Petrom din România.

Toate benzinăriile vor avea cel puțin o stație de reîncărcare cu o putere de cel puțin 50kW, iar cel puțin 20 dintre acestea vor avea stații de reîncărcare cu o putere instalată de 350 de kW. Acestea din urmă vor forma cea mai extinsă rețea de stații de reîncărcare ultra rapidă din România.

Ținta acestor puncte de realimentare este de a permite conducătorilor vehiculelor electrice sa fie înapoi la drum în mai puțin de 20 de minute. Stațiile de reîncărcare vor fi amplasate cu prioritate de-a lungul coridoarelor din Rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) din România, cât și în zone urbane.

OMV Petrom a fost prima companie de energie din România care, în cadrul unui proiect pilot, a instalat prima stație de reîncărcare rapidă pentru mașinile electrice, într-o stație de distribuție carburanți OMV. 

În 2020, OMV Petrom a anunțat că va instala, până la finalul anului 2021, alte 40 de stații de reîncărcare în stații de distribuție OMV și Petrom din România și Bulgaria. 

Via OMV Petrom

Comentarii (28)

  • Edikkk
    Încep să tremure de frică...
    16 18
  • masinile sunt facute sa mergi 1000km nu sa dormi in parcare la benzinarie pana se incarca...

    din putzul gandirii lu' @seriff
    17 28
  • @Flanel
    Dar ceva din puța gandirii tale ai?
    12 13
  • Lucian
    Pana in 2022 inseamna 31.12.2021.
    Pana la sfarsitul lui 2022 inseamna 31.12.2022
    15 0
  • Lasati trolatul
    ce masina ai Edica?
    Si cand zic asta ma refer si la Flanel.
    intreb ca sa stim cu cine vorbim, ca altfel nu suntem decat niste troli.
    Ca sa fiu democrat va spun ca eu detin o Skoda octavia Diesel 2 litri buna la toate si un Clio vechi 1.2 pentru oras.
    Voi (tu) cu ce va dati? Astept raspuns.
    13 14
  • la ce carburanti de proasta calitate au normal ca trec pe electric...numai la profit se gandesc, dar de clienti ii doare undeva.
    7 10
  • ar trebui ca fiecare benzinarie sa aiba cel putin 2 statii de incarcare, daca vreti trecere la electrice. spor la tras cabluri
    24 0
  • Seriff
    @Fanel, pai asa e, dormi tu cu Edikk sa incarci masina de 4 ori in 1000 km prin parcari sau benzinarii.
    13 19
  • ACE - Craiova
    Adevarata (sub)stire este chiar asta:
    "cel puțin 20 dintre acestea vor avea stații de reîncărcare cu o putere instalată de 350 de kW". Adica echivalentul statiilor electrice ultra-rapide europene IONITY - asta e chiar grozav avand in vedere faptul ca aceste statii electrice ultra-rapide se opresc chiar la granita Ungariei cu Romania!!!!!

    BRAVOS OMV si PETROM - va asteptam cu mai multe statii de acest tip
    18 7
  • Adica una/judet. Teoretic cam asa ar veni. Daca doua, cred ca cele mai mari firme de distributie de carburanti, au un asa target modest, este clar ca in urmatorii ani, cand piata electricelor va exploda (fie ca place, sau nu unora) infrastructura de incarcare va fi la nivel de genunchiul broastei.
    Peronal cred ca investitia in statii de incarcare va fi o afacere extrem de profitabila in viitorul apropiat.
    14 2
  • Suparare mare in Germania:
    "În timp ce aproape 60.000 de mașini electrice noi sunt înregistrate în Germania în fiecare lună, numărul punctelor de încărcare accesibile publicului crește doar cu puțin sub 1.000 pe lună", a declarat președintele Asociației Hildegard Müller.
    Nu este suficient. „Avem nevoie de aproximativ 2000 de puncte de încărcare noi pe săptămână”.
    In Romania creste pretul combustibilului aproape saptamanal dar e (prea) multa liniste si pace!!!
    15 0
  • pai au inceput sa vada si hipstereii care sunt "calitatile" BEV? Au aparut cozi la incarcare? Ha ha ha. Vor ajutor de la stat? Ca ma gandesc ca privatii vor profit si nu se apuca de investit daca nu iese malaiul. Cand hipstereii vor vedea ca electrica costa mai mult, nu numai la achizitie, ci si in exploatare, atunci sa vezi plansete si rabufniri ale frustrarii. Abia astept, popcornul si cola sunt pregatite.
    6 11
  • @@X Îmi vine greu să cred că electrica este (doar) pentru hipsteri si că va costa mai mult în exploatare. Dar dacă așa ai decretat e clar... Altfel ar fi interesant să prezinți și niște dovezi, calcule, ceva acolo, că de păreri cu valoare de axiomă sunt sătul.
    8 7
  • "masinile sunt facute sa mergi 1000km nu sa dormi in parcare la benzinarie pana se incarca..."

    Zise Badea Ion, care merge o data pe an in Bulgaria/Grecia in concediu, in rest o arde cu diesel-ul in oras.

    Trezirea frtilor, o electrica in 20 de min se incarca la DC cat sa mergi inca 200-300 de km. In alea 20 de min, cu termica stai la pompa 2-3 min pana se elibereaza, inca 2-3 min pana alimentezi, 2-3 min pana platesti, 2-3 min pana mergi la toaleta. Inca 2-3 min daca mai iei o cafea, si s-au dus cele 15-20 de min. Sa opresti 15-20 de minute o data la 3-4 ore de condus e o tragedie?
    14 12
  • daca vrei sa vezi viitorul uita-te la preturi la ionity.
    Mai e nevoie sa fac un calcul?
    Posibil ca pe tine sa te entuziasmeze statia de la kaufland ca e gratis insa cat va mai dura asta? Deja locurile sunt ocupat permanent dupaamiaza.
    Si da, e gratis la kaufland insa considerand diferenta de pret de achizitie in cati ani recuperezi banii aia? Aud? Hai fa un calcul simplu ca de pareri de valoare sunt satul.
    8 8
  • sa inteleg ca statiile de incarcare sunt permanent libere si nu mergi la toaleta daca ai electrica etc.
    Las-o ca macane. Timpul de incarcare la electroaca va fi mereu mult mult mult mai mare decat la benzina intotdeauna. Oricate activitati ai baga tu suplimentar pe seama benzinei. Vino cu altceva.
    10 6
  • @@ds Eu ziceam de date concrete, nu impresii cu valoare zero. Dacă tot e să vorbim pe subiect, hai cu date concrete. Altfel e pierdere de timp.
    Ramîne cum am stabilit, baliverne cu pretenții de axiome, mulțumesc, nu fumez. Altceva?
    6 5
  • date concrete:
    Zoe 30.000
    alta masina similara cu ICE 15.000
    diferenta 15.000. La 1.1 euro litrul de benzina
    si consum mediu de 8 litri la suta (masina similara ca marime). Rezulta ca trebuie sa mergi 170.000km sa recuperezi banii. Hai sa scadem prima de stat de 10.000 de euro. Rezulta ca trebuie sa mergi vreo 60.000km sa scoti banii. Dupa ce restul populatiei ti-a dat 10.000 de euro s-o arzi tu eco. Asta daca reincarci numai la kaufland gratis ca daca mai si platesti la alte statii sau acasa distanta se mareste.
    Hai pierde-ti timpul si spune: Am dreptate sau nu?
    Lasa baliverne si spune ceva concret tu in primul rand, nu cere de la altii.
    8 7
  • @Paul....citeste tot si bine comentariul meu si vei intelege

    @lasati trolatul...asteapta
    1 8
  • @ds Nu știu dacă voit sau din neștiință ai uitat să amintești despre schimbul de ulei + filtre, antigel, bujii, kituri de distribuție, catalizatoare, filtre de particule, schimbul plăcuțelor/discurilor de frână, sau impozit zero. Fără să mai intrăm în detalii de genul disc de ambreiaj, placă de presiune, pompe de injecție. Alea sun bașca. Mai pune la socoteala că cu costul unui plin de aprox. 50 kwh poti cumpăra 5-7 maxim 10 litri de benzină.
    7 6
  • Edikkk
    Sincer, chiar dacă pentru să zicem 250 km făcuți, pe curent la ionity plăteşti aceeaşi bani ca un diesel la benzinărie, nu mi-ar păsa.

    Oricum pentru mine cel mai important ar fi să încarc acasă (din panouri solare).

    Adică benzinăria sau mall-ul mă vede doar la drum lung poate.

    Să ştii că poate fi şi orice problemă cu alimentare apă.... ai puț şi apă de rezervă în caz că...

    orice problemă lipsă curent, ai panouri solare şi un power wall (nu trebuie neapărat să fie Tesla) care să ducă 1-2-5 ore dacă nu chiar 24 ore (depinde câţi bani ai)
    La consum redus (nimeni nu stă să dea drumul la uscător rufe, cuptorul electric, AC când a căzut curentul) un singur power wall Tesla noul model te ţine toată noaptea iar a doua zi soarele bagă iar în panouri energie

    să ştii că încarci acasă şi nu te interesează preţul curentului la benzinărie sau chiar şi acasă (pentru că încarci din panourile solare GRATIS)

    e mult mai important decât că am economisit 2 lei....
    4 8
  • @edikkk

    si ti-ai facut un calcul sa vezi cat te costa niste panouri solare sanatoase pentru un BEV?

    Sincer? La ce si cum scrii nu te vad ca pe un individ care in urmatorii 5 ani sa aiba undeva la peste 180.000Eu pentru un "kit" care sa cuprinda: casa+teren+BEV+panouri

    Dar...fiecare e liber sa viseze
    3 8
  • Seriff
    Edikk sta in Pipera, are vila, in timp ce sta la piscina i se incarca moca Tesla de 100.000 euro.
    Vila a costat 1 milion de euro, panourile au fost moca, i le-au montat cand a platit vila.
    11 2
  • vorbesti aiurea.
    Schimbul de ulei si filtre e 200E pe an. Infim.
    Cureaua o schimbi la peste 200.000 km cand in mod normal scapi de masina. La fel si filtrul de particule. Daca e lant n-ai ce schimba.
    In rest nu stiu ce experiente cu sh dubioase ai avut tu in viata ta ca eu nu stiu cum arata o bujie, un injector, o placa de presiune sau pompa de apa. Daca stii ce masina sa-ti cumperi n-ai probleme din astea. Vad ca tu nu stii. Iar placutele de frana le schimbi si la electrice, oricum costul lor e infim raportat la costul masinii.
    Vad ca te gandesti mult la bani deci esti sarac. In schimb visezi la electrice. Ar trebui sa-ti dai seama ca economic BEV-ul e o cheltuiala inutila, poti achizitiona alta masina mai ieftina care sa te serveasca mai bine mai ieftin si mai comod. Momentan cea mai viabila economic achizitie este Dacia Spring. Altceva reprezinta o risipa de resurse financiare.
    7 7
  • @@ds văd că te pricepi dacă zici de placuțe de frană la mașini electrice...
    Iar cu "Vad ca te gandesti mult la bani deci esti sarac." chiar m-ai dat pe spate.
    No comment! Nu de alta dar chiar pierd timpul.
    2 5
  • Edikkk
    deşi maşina electrică are o greutate dublă poate faţă de una termică, mare parte din frânare se face cu recuperare de energie şi deci cel puţin jumătate nu ajunge la discurile de frână.

    De aceea uzura discurilor de frână la maşina electrică este similară sau chiar mai redusă decât la maşinile termice.
    3 4
  • aaaa, scuze. Uitasem ca electroacele au tamburi si la aia nu se uzeaza sabotii niciodata fiind o solutie tehnica din WWI.
    Amice esti analfabet functional cand vine vorba despre automobile si oricat ai fi de insistent nu o sa convingi pe nimeni ca electroaca e o afacere buna.
    las-o balta ca te faci de ras si mai tare si intri in categoria Edikkk. Nu inteleg de ce vrei asta!
    7 2
  • Vasile
    Ma distreaza ca va dati cu parerea din ce cititi prin reviste, dupa principiul "toti se pricep la fotbal". Aveti vreunul masina electrica?
    Nici prea multe studii tehnice...
    Sunteti doar penibili!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru