Numărul maşinilor electrice va continua să crească spre finalul acestui deceniu, ca urmare a faptului că producătorii trebuie să respecte noile norme de emisii care vor intra în vigoare în 2020.
Acest lucru va conduce inevitabil şi la o scădere treptată a preţurilor solicitate de producători, însă un studiu realizat de Massachusetts Institute of Technology (MIT) arată că acest lucru nu va fi suficient pentru ca şoferii să fie pe deplin mulţumiţi de achiziţie.
Astfel, o maşină electrică accesibilă ca preţ va fi utilă în 87% dintre zilele unui an calendaristic, însă în celelalte 13% dintre zile şoferii vor avea nevoie de o maşină cu autonomie mare fără să fie nevoiţi să aştepţi zeci de minute pentru încărcarea bateriei.
"Un vehicul electric accesibil poate asigura nevoile şoferilor în 87% dintre zile. Acest procentaj este remarcabil de similar în diverse oraşe. Acest număr este foarte ridicat, dar pentru ca oamenii să cumpere maşini electrice trebuie să ştie că vor fi suficient de performanţe în toate zilele. Nimeni nu-şi doreşte să stea pe marginea drumului", precizează autorii studiului.Autorii studiului anticipează că, în viitor, oamenii vor prefera să cumpere o maşină electrică, iar în zilele în care au nevoie să parcurgă distanţe lungi într-un ritm cât mai alert vor apela la servicii de închiriere sau de ride-sharing cu maşini cu motoare diesel sau pe benzină.
"Avem nevoie de o comunicate de ride-sharing prin care să poţi comanda o maşină în noaptea premergătoare unei călători lungi. Îmi imaginez că mulţi oameni vor deţine o maşină electrică, dar că vor fi capabili să obţină rapid o maşină cu motor cu combustie internă pentru o călătorie lungă", explică Jessika Trancik, una dintre autoarele studiului.
Via The Guardian
Comentarii (4)