Bentley vrea să dea naştere unei divizii de limuzine blindate

de Bogdan Mirică
Joi, 30.08.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Bentley intenţionează să atace pieţe emergente interesate de automobilele de lux blindate. Pentru asta, englezii vor să dea naştere unei divizii de automobile blindate.

Mulţi din clienţii mărcilor de lux germane şi britanice caută deseori vehicule care să ofere pe lângă lux şi protecţie. Pentru astfel de pretenţii iau naştere vehiculele blindate, piaţa limuzinelor echipate cu astfel de sisteme de protecţie fiind una înfloritoare. În condiţiile în care toate firmele germane premium, dar şi Jaguar şi Land Rover, au propria divizia de vehicule blindate, cei de la Bentley nu puteau sta cu mâinile în sân.

Până acum, orice client de Bentley care avea nevoie de o maşină blindată apela la ajutorul unor companii specializate în astfel de modificări: German Stoof International şi Russia ArmorTech. Bentley are de gând să pună bazele propriei divizii de personalizare pentru a face faţă cererilor venite din America Latină, Orientul Mijlociu şi, bineînţeles, Rusia.

Jan Henrik Lafrentz, directorul financiar Bentley, a declarat pentru ”The Guardian” că oficialii iau în calcul lansarea unui asemenea brand, care ar ajuta constructorul să se extindă şi pe alte pieţe emergente.

Urmareste Automarket
Mutarea nu ar implica nici costuri foarte mari, Bentley beneficiind de întreaga expertiză şi de specialiştii grupului Volkswagen, părintele brandului britanic. Tradiţia Bentley de a asambla maşinile manual s-ar potrivi de asemenea de minune cu meticulozitatea instalării manuale a unor echipamente de protecţie.

via motorauthority

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru