Bentley Continental GT V8, prezentat înainte de debutul de la Detroit

De Sebastian Toma
Publicat Luni, 12.12.2011
Bentley a prezentat versiunea V8 a lui Continental GT înainte de lansarea oficială de la Salonul Auto de la Detroit.Modelul are un motor de 500 CP dezvoltat de Audi şi este cu 40% mai economic decât fraţii săi mai mari, cu motoare W12.

Esential

50.000 de motoare W12 a produs fabrica Bentley din Crewe de la lansarea lui Continental GT în 2003 până în prezent, uzina devenind cel mai mare producător de motoare cu doisprezece cilindri din lume.

Bentley vine la Salonul Auto de la Detroit cu două versiuni ale lui Bentley Continental. Ambele poartă motorizări V8 şi se numesc Continental GT Coupe şi Continental GTC. Cele două versiuni de caroserie ale lui Continental sunt echipate cu noul venit în gama Bentley – motorul V8 twin-turbo de 4.0 litri dezvoltat de Audi. Unitatea are cilindree variabilă, fiind capabilă să-şi dezactiveze patru cilindri atunci când nu îi foloseşte şi este cu 40% mai economică decât fratele său mai mare, motorul W12 de 6.75 litri.

Propulsorul V8 livrează cei 500 CP la 6.000 rpm şi oferă cuplul motor maxim, de 660 Nm între 1.700 şi 5.000 rpm. Modelul este oferit doar în compania unei transmisii automate cu opt trepte şi cu rapoarte scurte, care oferă un timp 0-100 km/h mai mic de cinci secunde şi o viteză maximă de peste 290 km/h. Cei de la Bentley spun că pachetul motor/transmisie oferă valori ”excepţionale” ale economiei de carburant şi ale noxelor pentru segmentul ”luxury performance”, dar nu au dezvăluit încă aceste date, urmând să aştepte până la începutul anului viitor pentru publicare.

Atât Bentley Continental GT Coupe V8, cât şi Bentley Continental GTC V8 au în standard tracţiune integrală cu diferenţial Torsen şi o distribuţie a puterii între punţi de 40:60 faţă/spate. Oficialii Bentley spun că tranziţia de la patru la opt cilindri este imperceptibilă şi că are loc doar la sarcini mici.

Motorul se mândreşte cu un sistem de injecţie directă de presiune înaltă, rulmenţi speciali, cu frecare redusă, un sistem de management termic, un pachet inovator de supraalimentare şi un sistem de recuperare a energiei cinetice pierdute la frânare.

Via | Bentley

Comentarii (1)

  • ati mai dat filmuletul asta odata!
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru