Bentley a realizat, la comandă, un Bentayga Hybrid unicat pentru un client din China

de Alexandru Monenciu
Joi, 01.04.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Divizia Mulliner de la Bentley a realizat un Bentayga Hybrid unicat pentru un client din China. SUV-ul este finisat în aceeași nuanță de verde ca și conceptul EXP 10 Speed 6.

Bentley este unul dintre producătorii care le oferă clienților foarte multe variante de personalizare a mașinilor. Pe lângă dotările obișnuite, mai sunt și cele foarte speciale, disponibile prin intermediul diviziei Mulliner.

Cea mai nouă creație a britanicilor este acest Bentayga Hybrid, realizat la comandă pentru un client din China. Primul lucru pe care îl observăm este nuanța exterioară verde.

Numele său este Viridian și a fost concepută inițial pentru conceptul EXP 10 Speed 6. Aceeasi culoare decorează și jantele Mulliner Driving Specification, cu diametrul de 22 de inch.

Interiorul este îmbrăcat în piele verde (Verde Cumbrian, mai exact) cu o serie de cusături albe, contrastante. Pentru acestea, artizanii Bentley Mulliner au folosit peste 100 de metri de ață, iar finalizarea unui habitaclu durează circa 44 de ore.

Scaunele spate sunt individuale, iar cotiera care le desparte integrează un frigider, cu pahare din cristal și tot ce trebuie pentru servirea unei sticle de șampanie.

Fiind un Bentayga Hybrid, SUV-ul unicat este echipat cu un motor V6 de 3.0 litri, pe benzină, și o unitate electrică.

Ansamblul dezvoltă în total 450 de cai putere și 700 Nm cuplu.

Mulțumită unui acumulator de 17.3 kWh, autonomia electrică este de aproximativ 50 de kilometri.

via Bentley

Comentarii (4)

  • O sa fie unicat in China, cam 6 luni, maxim!
    12 0
  • Punem pariu ca nu va merge pe electric niciodata.
    9 1
  • netam-nissan
    am auzit că mai fac 1,4 miliarde bucăți, doar e comunizm p-acolo nu?
    14 1
  • ACum cateva zile a fost o alta stire despre un RR unicat de unicat, iar acum o avem pe asta tot unicat datorita culorii.
    Astia de la Bentley si RR au taiat costuri externalizand departamantele de PR in India la aceiasi firma care a licitat cel mai ieftin? Asa pare.
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru