Mutări interesante în motorsport: Audi a anunțat astăzi în mod oficial că se retrage din Formula E, specialiștii diviziei de sporturi cu motor din cadrul companiei bavareze urmând să dezvolte în schimb o mașină dedicată Raliului Dakar. Nu vorbim însă de o mașină tipică competițiilor de rally-raid, ci de un vehicul hibrid-electric cu prelungitor de autonomie (sistem de propulsie electric plus motor TFSI în rol de range extender).
Reintrarea Audi în competițiile de Rally va avea loc în ianuarie 2022, în timp ce retragerea echipei de uzină din Formula E se va întâmpla la finalul sezonului 2021. Audi se întoarce astfel în raliuri, disciplină pe care marca germană a dominat-o la începutul anilor '80, când Audi quattro făcea istorie în Campionatul Mondial de Raliuri.
"Vehiculul va fi propulsat de un sistem electric puternic. Energia necesară va fi pusă la dispoziție de un pachet de baterii de voltaj înalt care va putea fi încărcat în timpul rulării de un convertizor de energie în forma unui motor TFSI foarte eficient.
Scopul este acela de a îmbunătăți permanent performanțele sistemului de propulsie electric și ale bateriei în anii care urmează. Experiența pe care o vom câștiga în cadrul acestui proces va fi apoi încorporată în dezvoltarea viitoarelor modele de serie electrificate", spun oficialii Audi în comunicatul de presă oficial.A doua mare veste legată de implicarea Audi în motorsport este legată de o posibilă revenire a mărcii în competițiile de anduranță și în cursele-regine ale sezonului: Le Mans 24h și Daytona 24h.
"Evaluăm ale posibile zone de acțiune în motorsportul internațional. (...) Din acest motiv ne pregătim intens să participăm la noua categorie de prototipuri hibride LMDh (n.r. Le Mans - Daytona Hybrid) în cadrul curselor-vedetă ale sezonului, Daytona și Le Mans", a declarat Julius Seebach, directorului diviziei Audi Sport GmbH.
Audi a reușit să scrie istorie la Le Mans după ce a câștigat în 2012 cursa franceză în premieră mondială cu ajutorul unui prototip hibrid.
Audi R18 e-tron quattro a reușit apoi să-și apere titlul de încă două ori înainte ca Audi să decidă să se retragă și să lase locul colegilor de grup de la Porsche în cursele de top ale anduranței mondiale.
Unde nu interesează emisiile ci anduranţa, puterea şi viteza.
Bravo Audi !
Îmi doresc să câştige ca să arate capabilităţile bune ale unor PHEV cu range extender - mai ales unul susţinut de un ICE cu CNG :)
o imposibilitate statistica deci concretizata de ziua nationala probabil, bravo dle edikkă !
Inteleg ca ideea poate fi atractiva din punct de vedere al simplitatii trenului de rulare, dar nu stiu cum se rezolva eficienta generarii curentului si managementul bateriilor (care totusi nu cred ca vor fi foarte mari).
@netam: design-ul (sau mai cu seama conturul) m-a trimits instant cu gandul la un concept toyota mai vechi (toyota RSC), destul de radical.
Nu toate inventiile/incercarile scriu istorie, dar din astfel de incercari pot aparea tehnologii/idei care sa schimbe lumea (auto), asa ca bravo lor pentru incercare.
Daca sunt așa de tari, de ce nu i-au o mașină de pe banda de montaj, ranforsează caroseria, schimba rotile si pun suspensii mai solide si se întrec!
Pun o pătura pe un prototip si se dau rotunzi!
NB: așa procedează toți nu este vorba de Audi!