Aventour la feminin 2022, ziua 3: Am plecat spre Rimetea și am asamblat un puzzle cu teme retro de la Continental

de Alexandru Monenciu
Joi, 09.06.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ediția din 2022 a proiectului Aventour la feminin se apropie de final. În a treia zi am pornit spre comuna Rimetea, din județul Alba, iar fetele au acceptat provocarea Continental și au asamblat un puzzle cu imagini retro.

Ziua 3 din #Aventour ne-a purtat către comuna Rimetea din județul Alba. Un loc superb, care te face să te simți în Austria, chiar dacă se află la doar 130 de kilometri de Sibiu.

Așa cum te-am obișnuit, poți urmări și filmul zilei pentru a vedea exact cum a arătat pentru noi această zi.

Înainte de a pleca, fetele au avut parte de o nouă provocare pentru care au primit puncte. Fiecare echipă a trebuit să urce în mașina noastră de asistență, Renault Megane Electric, și să schimbe modul de rulare din meniul sistemului multimedia.

Unele au rezolvat-o rapid, altele au căutat mai mult prin meniu, dar până la urmă toate s-au descurcat. Acum că au terminat provocarea, dăm puțin din casă și le spunem că modurile pot fi schimbate și mai ușor, cu ajutorul butonului Multi Sense de pe volan.

AUTOSTRADA, PROVOCARE PENTRU MAȘINILE ELECTRICE

Cum drumul spre Rimetea este în proporție de 90% autostradă, și noi avem în caravană 4 mașini cu zero emisii, un astfel de traseu trebuie planificat dinainte și nu trebuie să îl calculezi în funcție de timp, ci de kilometri. Mai ales că stațiile de încărcare sunt inexistente în această zonă.

Explicația este simplă. Pe autostradă, la viteze de peste 100 de km/h consumul acestor mașini electrice crește, iar sistemul de recuperare a energiei nu este eficient la viteză constantă. Așa că trebuie să fii foarte atent la pedala de accelerație.

Dar cel puțin la plecarea din Sibiu nu am avut de ce să ne facem griji în privința autonomiei.

Bordul mașinilor noastre electrice arăta o autonomie de 412 kilometri în cazul lui Renault Megane Electric, Mercedes-Benz EQB pornea încrezător cu 422 de kilometri autonomie, Volvo XC40 Recharge dispunea de 370 kilometri, iar Audi Q4 Sportback E-Tron a trebuit să se mulțumească cu 338 de kilometri.

AM AJUNS LA DESTINAȚIE: RIMETEA

După 110 kilometri de autostradă, în care fiecare echipă de fete și-a gestionat autonomia cum a putut, am ajuns pe drumul spre Rimetea. Porțiunea de început este în curs de reparație, așa că fetele au putut simți exact cum lucrează suspensia mașinilor din tur.

Cel mai pregătit a fost DS 4. Modelul francez este echipat cu o suspensie inteligentă și, atunci când mergi în modul Comfort, camera din parbriz scanează drumul și ajustează suspensia ca să "plutești" peste gropi.

Din fericire, după câteva sute de metri, drumul s-a făcut din nou prieten cu noi și ne-a dezvăluit peisaje pe care nu te mai saturi să le admiri.

Comuna Rimetea este situată în depresiunea Trascăului, străbătută de la sud la nord de cursul văii Rîmetea.

Pe lângă Piatra Secuiului, reprezentativă pentru această zonă, și traseele montane din împrejurimi, mai poți vizita Cetatea Nobiliară Colțești.

Aceasta a fost construită în jurul anilor 1296 ca cetate locuibilă și de refugiu. Cetatea a fost ridicată pe vârful abrupt al unei stânci calcaroase, pentru o mai bună apărare.

PUZZLE DE LA CONTINENTAL

Continental, unul dintre partenerii Aventour la feminin 2022 și brand-ul care a încălțat toate mașinile din tur, le-a provocat pe fete să asambleze un puzzle de 120 de piese, cu postere retro. Nu a fost o probă ușoară, dar s-au descurcat foarte bine și s-au și distrat între timp. 

În acest moment al zilei, autonomiile mașinilor cu zero emisii arătau cam așa: Mercedes-Benz EQB - 205 kilometri, Volvo XC40 Recharge mai avea 53% din capacitatea bateriei, Audi Q4 Sportback E-Tron a rămas cu mai puțin de 250 de kilometri (54%), iar Megane Electric se lăuda cu 220 de kilometri (60%).

După o sesiune foto cu Piatra Secuiului pe fundal și un soare care încet, încet, se retrăgea sub orizont, a venit timpul să revenim la Sibiu. Cu ochii pe autonomie, desigur, pentru că urmau din nou cei 100 și ceva de kilometri de autostradă.

Imediat cum am parcat mașinile, am făcut o scurtă inspecție pentru a vedea dacă, și azi, a câștigat Megane Electric. Dar, ce să vezi? Mașina cu cea mai mare autonomie după o zi de condus a fost Audi Q4 Sportback E-Tron. La final de zi a avut 15% baterie și 70 de kilometri autonomie rămasă.

Bine, nici restul nu au fost foarte departe. Spre exemplu, bordul lui Megane Electric indica 10% baterie și 33 de kilometri autonomie, Volvo XC40 Recharge a rămas cu 11%, iar Mercedes-Benz EQB cu 8%.

Acum că am trecut în revistă cifrele finale, hai să aflăm și părerea fetelor despre mașinile pe care le-au condus în a 3-a zi din #Aventour.

SÂNZIANA NEGRU ȘI SORINA BRUMARIU ÎN MERCEDES-BENZ EQB

Probabil sunt subiectivă când vorbim despre Mercedes-Benz EQB, având în vedere că mașina mea personală este tot un SUV al mărcii din Stuttgart. A fost un sentiment de “am ajuns acasa” în momentul în care am urcat la volan.

Eleganța electrică. Asta caracterizează cel mai bine acest SUV, care pe lângă faptul că oferă mult confort, mai este și extrem de spațios, având 7 locuri. Condusul 100% electric oferă o perspectiva nouă care (sper că) va fi adoptată în viitorul apropiat de cât mai mulți șoferi.

PRĂJITURELA ȘI ALEXANDRA BOCA ÎN DS4

La DS4 ne-a plăcut foarte mult designul, atât cel interior cât și cel exterior. A, și să nu uităm de poziția la volan care îți permite să vezi tot ce se întâmplă în față.

Faptul ca scaunele sunt ventilate a fost un foarte mare plus, având în vedere că temperaturile au fost ridicate azi.

Am apreciat, de asemenea, comenzile tactile din volan și schimbătorul de viteze.

S-a conectat foarte ușor la Bluetooth și prin cablu. În modul Sport rulează foarte bine, motorul, transmisia și suspensia fiind mai receptive la comenzi.

Butonul de pornire/oprire a motorului am fi preferat să fie amplasat altundeva, pentru că poate fi confundat ușor cu cel de "avarii". Ornamentele Piano Black, deși folosite de întreaga industrie, nu sunt deloc prietenoase cu creatorii de conținut pentru că sunt un magnet pentru praf și amprente.

Am mai observat că atunci când mergi cu soarele în față, marginea ecranului pentru Head- up Display se reflectă deranjant pe parbriz.

Suspensiile sunt destul de rigide, dar dacă selectezi modul Comfort, lucrurile se reglează. Până la urmă, aici intră în funcțiune suspensia inteligentă a lui DS4. 

IOANA GRAMA ȘI KRISTA BAIAS ÎN VOLVO XC40 RECHARGE

Volvo, cu cei 408 cai putere ai săi, este fără îndoială o mașină puternică, însă interiorul este puțin cam prea conservator pentru gusturile noastre. Nu suntem foarte sigure de sistemul "One Pedal Drive": este util în oraș și pe un drum cu multe serpentine, dar pe autostradă nu este foarte eficient. Cât despre funcțiile din bord, s-au accesat usor, iar sistemul audio ni s-a părut perfect.

LAURA GIURCANU ȘI BIANCA GIURCANU ÎN AUDI Q4 SPORTBACK E-TRON

Dacă ieri spuneam că Volvo XC40 Recharge este mașina noastră preferată din tur, azi ne-am răzgândit: Q4 Sportback E-Tron ne-a cucerit iremediabil! Este o mașină puternică, în care ne-am simțit în siguranță.

Ne-a plăcut mult sistemul audio, poziția la volan și trapa panoramică. Totodată, ne-a surprins cât de fin răspunde la comenzi și ne-a cucerit cu designul foarte elegant.

***

Aventour poate fi urmărit după hashtag-ul #Aventour, pe Facebook-ul Automarket și pe Instagram-ul Automarket, pe Facebook-ul Eva.ro și pe Instagram-ul Eva.ro. Veți găsi mereu imagini proaspete din timpul turului. Bineînțeles, Aventour la feminin 2022 poate fi urmărit și pe conturile fetelor implicate în proiect.

Aventour la feminin este un proiect dedicat exclusiv femeilor, desfășurat alături de 4 mașini premium vândute în România.

6-9 iunie

Un proiect
AUTOMARKET ȘI EVA

Proiect prezentat de:

TEXTAR

Parteneri:

CONTINENTAL ANVELOPE

VENUS

Comentarii (7)

  • AvemCur
    Eveniment de pus în titlu: niște necunoscute au făcut un amărât de puzzle.
    Într-adevăr, ceva excepțional și senzațional!
    18 14
  • ACE - Craiova
    Personal mi-ar fi placut sa vad la drum si o SKODA Enyaq Coupe 80/80X - cred ca facea SENZATIE din toate punctele vedere!!!

    Poate...anul viitor?!
    12 7
  • Seriff
    Pun pariu ca acasa au toate suv-uri diesel de 2 tone cu care merg doar in oras.
    13 10
  • Nu conteaza ce masini au acasa, conteaza ce vor reusi sa spuna despre astea pe care le conduc acum. Nu-mi fac mari sperante ca vor spune ceva folositor, dar inteleg ca asta ar fi ideea, nu?
    9 5
  • @Seriff
    Opaaa, pai ieri ziceai ca sunt somere, ca nu produc nimic, de unde bani de suvuri diesel de 2 tone?

    Ce ai mai vrea tu sa fii in locul lor, invidiosule...asa e romanul, daca el nu e capabil de nimic, macar sa incerce sa-l traga in jos pe ala care este, sau sa-l denigreze putin acolo, sa bifeze doza zilnica de rautate.
    10 12
  • Seriff
    Pai sunt somere, meseria de influencer nu exista, ca se fac bani din asa ceva e partea a doua, in Romania sunt oameni ca Dorian Popa care sunt plini de bani, daca astea sunt exemple demn de urmat si de invidiat, ce sa zic, nasol.
    Data viitoare mai bine invita diviza de videochat a Romaniei, ca si alea sunt pline de bani.
    14 4
  • ^^^ de ce nu și niște vrăjitoare
    8 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru