Sezonul 2014 al Campionatului Mondial de Raliuri a ajuns la ultima etapă, programată la sfârşitul acestei săptămâni pe circuitul de la Hockenheim.
Pista germană a găzduit şi etapa inaugurală a campionatului, astfel că acum reprezintă cel mai bun reper pentru a evidenţia progresele înregistrate de BMW, Audi şi Mercedes pe parcursul sezonului. Titlul piloţilor a fost adjudecat deja de BMW prin intermediul lui Marco Wittmann, însă acest lucru nu înseamnă că ultima cursă este lipsită de interes.
Există în continuare o luptă relativ strânsă pentru titlul neoficial de vicecampion, iar Mattias Ekstrom de la Audi este principalul favorit datorită avansului de 12 puncte pe care îl are în faţa lui Christian Vietoris (Mercedes) şi de 13 puncte în detrimentul coechipierului său Edoardo Mortara (BMW).
"A fost un sentiment grozav să mă trezesc ca învingător în dimineaţa de după cursa de la Zandvoort. Aş vrea să mă bucur din nou de astfel de momente după finală de la Hockenheim.
De pe locul doi, am avut un start bun în etapa de debut din mai şi acum aş vrea să termin din nou în frunte", a declarat Ekstrom.O luptă şi mai interesată se anunţă însă în clasamentul constructorilor, acolo unde titlul nu este încă adjudecat. BMW este favorită prin prisma unui avans de 21 de puncte în faţa celor de la Audi, însă principala problemă este că piloţii BMW nu au rezultate constante, aşa cum remarcă şi Timo Glock.
"În acest sezon am avut unele probleme de consecvenţă. În mod obişnuit, doar una dintre maşini ajunge în poziţiile de top. Totuşi, în acest weekend, obiectivul nostru trebuie să fie să terminăm în puncte cu cât mai mulţi piloţi", a explicat el. Audi promite însă că va lupta cu toate puterile pentru a surmonta diferenţa şi a câştiga astfel titlul constructorilor. "Cu siguranţă trebuie să câştigăm cel puţin 22 de puncte, pentru că nu putem fi la egalitate cu BMW la numaru lde victorii. Va fi o misiune dificilă pentru noi, dar nu este imposibil să realizăm asta", a explicat Dieter Gass, şeful Audi Sport.
Etapa de DTM de la Hockenheim va fi transmisă în direct de postul de televiziune Digi Sport după următorul program, conform fusului orar al României:
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisiuni TV |
Calificari | sambata, 18 octombrie | 23:15 | DigiSport 3 (inreg.) |
Cursa | duminica, 29 octombrie | 14:45 | DigiSport 2 |
Comentarii (1)