Autoritățile și-au propus să inaugureze 150 de kilometri de autostradă pe parcurul anului 2018, însă planurile au fost bulversate de greutatea cu care se desfășoară lucrările pe cele mai multe loturi.
Planul actual prevede deschiderea a numai 85 de kilometri, însă chiar și acesta pare greu de atins în contextul în care ritmul lucrărilor rămâne foarte lent.
Lucian Şova, ministrul Transporturilor, a anunțat că în prezent sunt deschise 13 șantiere de autostrăzi, iar muncitorii lucrează la un total de 169 de kilometri de autostradă. Printre acestea se numără și loturile 3 și 4 ale autostrăzii Lugoj - Deva, însă ministrul anticipează că doar unul dintre ele va fi gata până la sfârșitul acestui an.
"Sunt 13 şantiere, care însumează 169 de kilometri de autostradă în execuţie astăzi. Până la finalul acestui an ar trebui terminate loturile 3 şi 4 de pe Lugoj-Deva. Nu sunt încurajat deloc să cred că acest lucru se va întâmpla pe lotul 3.
Am speranţe că se va întâmpla pe lotul 4", a declarat Sova.Lotul 4 al autostrăzii Lugoj - Deva are o lungime de 22 de kilometri, în timp ce lotul 3 are 21 de kilometri. Lotuul 3 era cel mai lung tronson de autostradă care trebuia inaugurat în 2018, însă anul trecut au apărut o serie de probleme tehnice, iar în prezent lucrările sunt finalizate în proporție de circa 80%.
Via News
Comentarii (6)