„Autostrada electrică” a Moldovei: Un retur Suceava-București, de 450 de kilometri, cu o singură încărcare

Diminețile din Bucovina sunt, cu siguranță, foarte diferite de cele din București. Cel puțin cea din ultima noastră zi petrecută pe drum. Temperatura la ora 8 dimineața afișa un neverosimil -3 grade Celsius. Dacă știam că Suceava ne va trata cu atât de multă răceală, am fi învelit bateria lui ID.5 cu o pătură groasă.

Lăsând gluma la o parte, atunci când ai o mașină electrică ai parte și de ceva avantaje, nu doar de dezavantaje așa cum te-ar face să crezi unii fani ai motoarelor termice. Printre acestea se numără posibilitatea de a regla temperatura interioară a mașinii înainte să pleci. Sigur, sisteme similare există și pe mașinile termice, dar motorul termic produce gaze și n-ar fi bine să se afle într-un garaj, spre exemplu.

Cu mașinile electrice, precum iD.5, lucrurile sunt mult mai simple. Dacă lași mașina la încărcat peste noapte, cum am făcut noi la dealerul Automitric, poți programa temperatura sistemului de climatizare pentru ora plecării. Mai mult, dacă faci asta, mașina va folosi energie din rețea pentru întreg procesul, astfel încât să ai bateria plină la plecare. Și nu pot descrie în cuvinte cât de bine te simți atunci când ajungi la mașină, ai toate geamurile dezghețate și te așteaptă 22 de grade în habitaclu. Asta în timp ce toți șoferii din jurul tău înjură printre dinți în timp ce dau din racletă pe geamurile bocnă.

Fix acest sentiment ne-a încercat pe noi azi dimineață, atunci când am ajuns la mașină, după o plimbare de doar 3 minute prin frig. Așadar, la plecarea din Suceava spre București, mașina avea bateria plină și indica o autonomie estimată la aproximativ 340 de kilometri. Traseul avea 450 de kilometri. Deci, undeva pe drum, aveam nevoie de o pauză de cel puțin 20 de minute, pentru a adăuga energie cât pentru alți 110 kilometri de autonomie.

Dacă în zilele trecute ne-am jucat numai cu un nivel de încărcare între 45% și 80% (cu o mică excepție ieri), astăzi voiam sa împingem lucrurile mai departe. Totul cu scopul de a micșora cât mai mult timpul petrecut pe drum. Aveam să observăm că nu am ținut noi pasul cu mașina.

Plecarea din Suceava a fost idilică. Soarele a ieșit în sfârșit pe cer și ceața bătea în retragere peste munții Bucovinei, oferind un spectacol pentru care simțeam că ar fi trebuit să plătesc. De altfel, nu ne-am putut abține și am oprit pentru câteva minute pentru a ne întipări momentul în memorie, dar și pe aparatul foto.

Drumul părea cu totul diferit acum, în comparație cu ziua precedentă. Mai ales că, de data asta, chiar puteam vedea drumul.

Chiar și așa, mulțumită sistemelor de asistență active ale lui iD.5, am putut menține o viteză medie destul de ridicată. Practic, am mers constant de la Suceava până la Mărășești, cu doar mici momente de respiro, după ce am fost muștruluiți de ceasurile inteligente de la încheieturi, care ne avertizau că ar trebui să ne mai ridicăm de pe scaune.

Mărășești a fost, însă, locul unde am decis să luăm o pauză mai lungă. Simpla trecere prin fața mausoleului din localitate, dedicat soldaților români care și-au dat viața în Primul Război Mondial, nu a fost luată în calcul niciun moment. Mai mult decât atât, fix când am ajuns noi ceața parcă a decis să ia și ea o pauză, astfel încât să putem imortaliza momentul. Sunt curios ce ar fi spus soldații români din 1917 dacă ar fi văzut mașina cu care i-am vizitat, dezvoltată la peste 100 de ani de la jertfa lor, având în vedere că la începutul secolului 20 chiar și mașinile termice erau rarisime pe meleagurile românești.

Nu am zăbovit mult pentru că mai aveam aproximativ 223 de kilometri de parcurs, iar mașina indica o autonomie de 140 de kilometri. Așadar, aveam nevoie de o încărcare.

Eram destul de aproape de Focșani. Și, ce-i drept, prânzul ne căuta cu îndârjire. Nu mai spun că toți suntem datori cu o masă tipic moldovenească, înainte să ajungem înapoi în Muntenia. Am decis să oprim din nou la prietenii de la Scorpion Exim. Știam de acum două zile că au o stație Moon de 75 de kW perfect funcțională. Exact doza de de energie de care au nevoie toți cei aflați în tranzit.

Am ajuns în curtea lor cu 22% baterie rămasă și o autonomie estimată la aproximativ 80 de kilometri. Computerul de bord ne arăta și că parcursesem 267 de kilometri până acum, cu o viteză medie de 65 km/h în puțin peste patru ore. Consumul mediu? 21.6 kWh/100 km, unul dintre cele mai mici înregistrate în acest tur de forță.

Odată conectată la stație, mașina ne-a informat că avea nevoie de 70 de minute pentru a ajunge la 100% capacitate. Din moment ce noi mai aveam nevoie doar vreo 120 de kilometri suplimentari în departamentul autonomie, respectiv circa 25 de kW, o sesiune de 20 de minute ar fi fost de ajuns.

Un moment de răgaz binevenit, după ce petrecusem 4 ore la volan, dar și o oportunitate de a mânca ceva rapid. Și cum socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, acest prânz rapid s-a transformat într-o siestă adevărată, de aproximativ o oră.

La revenirea la mașină am observat cu stupoare că un alt „electronaut” și-a făcut apariția lângă noi, la stația de încărcare, și trăgea cu sete din conectorul CCS proaspăt scos din portul mașinii noastre. Cu un mix de teamă și furie am întrebat de ce ne-a deconectat, în așteptarea unei justificări demne de o asemenea ofensă. Iar înainte să scot cel mai mic sunet pe gură, șoferul, care se afla în mașină, m-a informat cu zâmbetul pe buze, că a deconectat mașina noastră pentru că afișajul stației anunța că bateria noastră ajunsese la 100%. Două minute mai târziu, după ce am verificat și noi veridicitatea acestei informații, ne-am pus din nou la drum, mulțumind celor de la Scorpion pentru cei aproximativ 60 de kW oferiți. Mai mult decât suficient pentru a ajunge acasă.

Restul drumului a fost parcurs fără niciun fel de îngrijorare cu privire la autonomie sau consum. Nu ne-am abținut de la niciun fel de capriciu, de la temperaturi de 24 de grade Celsius reglate pentru ambii pasageri sau accelerații bruște în viraje strânse, doar pentru a aduce puțină dramă în viața lui iD.5. O adevărată petrecere, care a durat încă vreo două ore jumătate, până am intrat în eternul aglomerat București, via E85.

Trecuseră aproximativ 8 ore de la plecarea din Suceava și, deși bateria lui iD.5 era încă la 45%, bateriile noastre erau pe terminate. În total, petrecusem 6 ore și 30 de minute în mașină, pe un traseu de 451 de kilometri. Viteza medie la finalul călătoriei, de 71 km/h, a implicat un consum de 20.9 kWh/100 km, iarăși, un rezultat foarte bun, având în vedere frigul, dar și viteza cu care am rulat.

Ultimul segment de drum, dintre Focșani și București, a adus și al doilea cel mai mic consum al întregii aventuri, de 20.6 kWh/100 km, cu o viteză medie de 69 de km/h pentru cei 196 de kilometri parcurși.

Per total, de la începutul aventurii noastre până la finalul ei, Volkswagen ID.5 a parcurs aproximativ 1.115 kilometri, cu un consum mediu de 21.2 kWh/100 km și o viteză medie de 65 km/h. În tot acest timp am consumat aproximativ 245 de kWh sau un pic peste trei „plinuri”.

Cert este că, dacă vrei să pleci la drum cu o electrică în acest moment, poți să o faci, chiar și în Moldova. Deși infrastructura rutieră mai are de crescut, se pare că cea dedicată încărcării mașinilor electrice a pornit cu dreptul.