„Autostrada electrică” a Moldovei: în căutarea stațiilor Moon de la Buzău, Brăila și Focșani, cu Volkswagen ID.5

Despre faptul că nu avem infrastructură rutieră ne-am plâns ani de zile și, aparent, tot în van. De 30 de ani ne chinuim să punem pe picioare un sistem decent de autostrăzi, dar se pare că suntem condamnați să trecem prin aceleași greșeli an de an, de parcă meșterul Manole însuși s-ar ocupa de tot ce se construiește pe meleaguri mioritice. 

Deja subiectul autostrăzilor pare învechit și, de fiecare dată când facem câte două zile să ajungem în stațiunile de pe Valea Prahovei, parcă nu mai suntem revoltați. Tot ce vei observa pe fața celor blocați în Comarnic va fi o expresie schimonosită, soră cu disperarea. Dar o disperare tăcută, pentru că ne-am cam acceptat soarta.

Într-un astfel de peisaj, acum trebuie să adăugăm alt tip de infrastructură pe lista noastră de lucruri care trebuie făcute: prize de încărcare pentru mașinile electrice. Și pare că ne cam iese, chiar dacă mulți se vor grăbi să comenteze contrariul. De ce ne iese? Pentru că de data asta vorbim despre inițiative private, în mare parte. Da, statul e încă latent pe partea asta. Ce surpriză!

Sigur, traiul cu o mașină electrică implică un pic de efort suplimentar, în mare parte regăsit în planificarea cu grijă a unei rute corespunzătoare. Dar chiar și această grijă este, parțial, eliminată de sistemele de navigație din ce în ce mai bune ale mașinilor electrice noi.

Fiind oameni practici, am decis să testăm cât de complicat ar fi să ajungi cu o mașină electrică de la București la Suceava și înapoi. Da, prin Moldova am decis să mergem, singura regiune din țară care nu are autostradă, cu excepția notabilă a ciotului din jurul Bacăului care, poate, la un moment dat, va fi parte dintr-o autostradă adevărată.

Pentru asta am plecat într-o călătorie de două zile, menită nu doar să verifice starea stațiilor de încărcare de pe traseu, ci și timpii de încărcare, de condus, dar și consumul la care te poți aștepta, în condiții cu adevărat grele. Și dacă lipsa drumurilor decente nu ar fi fost de ajuns, frigul, ceața și burnița au contribuit din plin la conturarea unui scenariu dintre cele mai exigente.

Ne-am pus în pielea unui client de Volkswagen electric și am decis să verificăm cum s-au pus la punct dealerii constructorului german. Dealerii din estul României. Ne-am gândit că vom creiona astfel o „autostradă electrică” pentru cei mai temerari dintre clienții gamei ID.

START DIN BUCUREȘTI, VÂNT CĂTRE MOLDOVA

Plecarea de dimineață din București mi-a adus o stare de anxietate. Nu. Nu genul acela de anxietate, referitoare la autonomie. Ci o anxietate indusă de ideea că trebuia să îmi părăsesc culcușul cald la ora 7 dimineața și să ies afară, într-un vacarm de claxoane, o ceață demnă de croit cu pumnalul și o burniță care transforma geamurile mașinii în picturi semnate de Pollock.

De ce nu aveam nicio frică referitoare la autonomia mașinii? Din două motive: traseul ales includea trei opriri pentru reîncărcare la stațiile Moon, iar mașina cu care urma să facem traseul era un Volkswagen ID.5. Pentru mai multă claritate, modelul german vine cu o baterie cu o capacitate utilă de 77 kWh, 204 CP (în versiunea Pro Performance) și o autonomie de 500 de kilometri. Din moment ce traseul nostru urma să fie de aproximativ 340 de kilometri, am fi putut, probabil, termina călătoria fără să oprim pentru a încărca, dar nu acesta era scopul experimentului. Nu toate mașinile electrice se pot lăuda cu o astfel de autonomie. Scopul nostru era să verificăm cam cât de dese sunt stațiile de încărcare electrice din rețeaua Moon și dacă acestea îți permit să călătorești confortabil prin Moldova.

Ținând cont de aceste criterii dar și de vremea înspăimântător de rece și umedă de afară, așteptările nu erau foarte mari.

PRIMA OPRIRE: BUZĂU. A FI SAU A NU FI ÎN MOLDOVA?

Plecarea din București a fost, așa cum ne așteptam, o adevărată probă pentru nervii noștri. Planul nostru de a evita traficul sufocant de dimineață, plecând cu noaptea în cap, s-a dovedit futil. După ce am stat la semafor la Piața Victoriei 15 minute am început să credem că excursia noastră avea să se termine înainte să înceapă. Cu greu, însă, am reușit să ne strecurăm până pe A3, în drumul către prima destinație: stația Moon de la reprezentanța Elcargid, undeva la marginea orașului Buzău.

Asta știam că ne va duce, inevitabil, pe așa-numitul Drum al Morții, renumitul E85, unde se înregistrează cel mai mare număr de accidente mortale, an după an. Adaugă o ceață desprinsă parcă din filmele de groază filmate la Hollywood și o ploaie mocănească fără oprire și deja gluma începea să se îngroașe.

Din fericire, iD.5 este echipat cu o suită generoasă de sisteme de asistență la rulare, iar acestea s-au ocupat, nu doar de menținerea pe bandă, dar și de frânarea automată față de participanții la trafic din fața mea. Nu mai spun că mașina s-a ocupat și de adaptarea automată la orice schimbare de limită de viteză. Asta în caz că ceața mai ascundea semnele de circulație.

120 de kilometri mai târziu intram în Buzău. Trecuseră două ore și 20 de minute de la plecarea de lângă Palatul Parlamentului. Eram la gazdele noastre, Elcargid Buzău, cel mai nou showroom Volkswagen din România, inaugurat cu numai câteva zile înainte.

Consumul afișat de mașină, înainte de a o conecta la stația Moon din dotarea dealerului Volkswagen din Buzău era de 25 kWh/100 km, ceea ce s-ar traduce într-o autonomie de aproximativ 300 de kilometri cu „un plin”. Departe de numerele oficiale oferite de Volkswagen.

Dar haideți să luăm în calcul niște piedici: condițiile atmosferice, anume temperatura exterioară de 3 grade Celsius (frigul este inamicul numărul 1 al mașinilor electrice), rularea pe autostradă (inamicul numărul doi al mașinilor electrice), faptul că nu am făcut rabat de la absolut niciun fel de element de confort. Așadar, cred că putem considera acest rezultat ca fiind unul mai mult decât onorabil.

Bateria afișa un nivel de încărcare de 50% după aceste aventuri și, deși mai aveam autonomie peste 160 de kilometri, am decis să facem fix ce ne-am propus atunci când ne-am pornit la drum. Cât timp Volkswagen ID.5 a luat în brațe stația Moon de 75 de kW și a adus nivelul bateriei de la 50% la 82% (plus 27 kWh) în circa 30 de minute, noi am fugit să căutăm niște covrigi de Buzău și niște cârnați de Pleșcoi. Să nu mergem cu mâna goală la următorul dealer Volkswagen, adică la Brăila.

LIPSA AUTOSTRĂZII CĂTRE BRĂILA, O PARTE BUNĂ?

Următoarea etapă avea să ne arate că există totuși, paradoxal, si o parte bună în toată povestea asta cu lipsa autostrăzilor de care tot auzim de 30 de ani. Așa cum poate bine știți, vitezele de croazieră nu sunt neapărat aliatul cel mai bun al mașinilor electrice. Rularea la 130 de km/h are tendința de a slei de electroni pachetele de baterii uriașe din podea și de a ridica valorile de consum. Dar dacă nu ai autostrăzi, nu poți rula cu astfel de viteze fără să îți riști permisul, nu?

Lăsând glumele amare la o parte, segmentul dintre Buzău și Brăila a redus consumul afișat, în ciuda faptului că vremea nu voia deloc să țină cu noi.

Consumul mediu afișat de ID.5 la destinație era de 23.9 kWh/100 kilometri, după 125 de kilometri parcurși, culmea, cu viteză medie mai mare, de 70 km/h. Cum e posibil? Simplu: traficul din București anulează orice speranță la o medie decentă a vitezei de deplasare. E un vid în care timpul și spațiul devin irelevante.

Numerele bune ne-au făcut optimiști, iar faptul că stația de încărcare Moon, tot de 75 de kW, ne aștepta cu brațele deschise ne-a vindecat definitiv de emoțiile legate de autonomie. Încă o dată, însă, SUV-ul coupe din Wolfsburg afișa o autonomie destul de mare pentru a ajunge la următoare destinație fără a fi nevoie de o sesiune de încărcare suplimentară. Din moment ce ținta noastră era dealerul Scorpion Exim, din Focșani, situat la o distanță de 100 de kilometri, iar mașina mai avea o autonomie de 140 de kilometri, matematica ne spunea să nu ne îngrijorăm.

Cu toate acestea, cât am stat de vorbă cu oamenii de la APAN și am băut o cafea, stația și-a făcut treaba, iar după 32 de minute adăugasem aproape 36 de kWh înapoi în acumulator. Nici că se putea să fim mai liniștiți, cu o baterie plină în proporție de 85%.

DINCOLO DE MILCOV E MOLDOVA

Ultima secțiune a zilei avea să ne aducă față în față cu o graniță veche de peste 150 de ani. Trecerea peste Milcov ne-a adus cu adevărat în Moldova, ținta noastră de la începutul zilei, în ciuda faptului că accentul moldovenesc se simte puternic și în Buzău, respectiv Brăila. Probabil, de aici și glumele celebre cu cele două orașe. Aceasta a fost și cea mai scurtă etapă din periplul nostru de până acum: doar 99 de kilometri.

În ciuda invocării tuturor zeităților cunoscute și necunoscute, în disperarea noastră de a face ceața și ploaia să dispară, condițiile de exploatare nu s-au schimbat de la plecarea din Brăila. Ba chiar s-a făcut mai frig, spre disperarea lui Ciprian, fotograful nostru, care a urcat temperatura sistemului de climatizare la un neverosimil (pentru mine) 25 de grade!

Drumurile au rămas la fel de sărăcăcioase și pline de gropi, ceea ce, așa cum am stabilit mai devreme, lucrează în favoarea mașinilor electrice precum iD.5. La sosirea la dealerul Scorpion Exim din Focșani, viteza medie afișată de mașină a fost de 66 km/h, iar consumul afișat de computerul de bord al mașinii a scăzut și el la 21.4 kWh/100 km. Parcă ne-a mai venit inima la loc.

Astfel, cu 60% din baterie, autonomia nu mai era o problemă de niciun fel. Am conectat mașina la stația Moon de 75 kW și, după ce ne-am întins la vorbă cu oamenii de la Scorpion, înainte să ne dăm seama, al nostru iD.5 ajunsese la 96%. Ce-i drept, trecuseră și aproape 40 de minute. Cu 31 kWh în plus la dispoziția noastră, am decis că e momentul să probăm ospitalitatea primului oraș 100% „moldovenesc” din cele traversate astăzi. Bineînțeles, cu speranța că o să răsară soarele și pe strada noastră. pardon, pe autostrada noastră electrică.