Autorităţile s-au resemnat: "Avem mai puţini kilometri de autostradă, dar măcar sunt siguri şi se poate circula"

de Daniel Popescu
Miercuri, 25.11.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Autorităţile par resemnate că anul 2015 se va încheia cu mai puţini kilometri de autostradă decât în 2014. "Acei kilometri sunt siguri şi se poate circula pe ei", spune Dan Costescu, ministrul Transporturilor.

Sunt mai puţini kilometri de autostradă, dar sunt acei kilometri care sunt siguri, se poate circula pe ei.

Dan Costescu
Ministrul Transporturilor
Autorităţile au fost nevoite să închidă traficul rutier pe Autostrada Orăştie - Sibiu între localităţile Sălişte - Cunţa din cauza construcţiei defectuoase care a necesitat demolarea unei porţiuni de 200 de metri, iar în urma acestei decizii numărul de kilometri de autostrada a scăzut comparativ cu anul 2014.

Autorităţile par neputincioase în faţa acestei perspective şi se resemnează cu gândul că autostrăzile aflate în continuare în exploatare sunt sigure pentru participanţii la trafic.

"Sunt mai puţini kilometri de autostradă, dar sunt acei kilometri care sunt siguri, se poate circula pe ei. O să remediem şi această problemă (n.r -  lotul 3 al Autostrăzii Orăştie-Sibiu) şi vom reda circuitului aceşti kilometri de autostradă. Trebuie făcute studiile şi trebuie luate măsurile separat pe fiecare situaţie, pentru că studiile geo în acea zonă diferă foarte mult, nu de la un kilometru la altul, ci de la 100 de metri la alta, iar atunci soluţiile vor fi diferite", a explicat Dan Costescu, noul ministru al Transporturilor.

Va sta închis atât timp cât vor cere procedurile de siguranţă.

Dan Costescu
Ministrul Transporturilor
Termenul prevăzut anterior pentru redarea în circulaţie a acestui tronson este iulie 2016, însă autorităţile evită acum să menţioneze când vor fi finalizate lucrările, întrucât trebuie realizate noi studii.

"Va sta închis atât timp cât vor cere procedurile de siguranţă.

Sunt nişte analize care se fac, s-au prelevat probe, s-au luat carotele, s-au dus la laborator şi se lucrează şi la soluţia tehnică. Fără soluţie tehnică, nu putem să ne asumăm riscul să pornim ca, după câteva luni, să constatăm următoarele crăpături şi să o ţinem aşa într-un lanţ infinit", a mai precizat Costescu.

Via Economica

Comentarii (3)

  • Asta e ca si cum te-ai consola spunand ca ai luat 4 la matematica. Nu ai stiut teorema lui Pitagora, dar macar stii tabla inmultirii.
    25 0
  • Cam asta e solutia, ce poti face cand inainte de alegerile de anul trecut s-au deschis intr-o veselie autostrazi, desi nu erau pregatite si complete. Mai bine o tii inchisa mai mult timp si faci treaba bine nu repede.
    7 1
  • "Mai bine o tii inchisa mai mult timp si faci treaba bine nu repede." - Gresit
    Mai bine ii spanzuri in piata, ca acu 2000 de ani, pe cativa sefi de la CNADNR, cate 1-2 in fiecare an, si pe urma sa vezi cum apar autostrazile calitative si fara probleme, cu costuri mai mici si in timp record.
    Nu-i posibil ca in Romania sa fie km de autostrada mai scump decat in Grecia, cu mult mai scump. In conditiile in care in Romania autostrada se face pe campie si in Grecia prin munti. Nu mai vb de nivelul de trai si salariu minim/mediu, asta ar trebui sa scada pretul pamantului pe care-l cumara statul, nu pretul pe care-l fura ''baietii destepti".
    13 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru