Jato Dynamics a publicat raportul înmatriculărilor din Uniunea Europeană pentru luna august. Conform acestuia, înmatriculările au crescut cu 5.4% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 899.272 de exemplare.
Pe piața din Germania au fost înmatriculate în luna august 253.679 de automobile, cu 3.5% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Franța reușește o creștere cu 9.1% în luna august, ajungând la 106.976 de unități.
După primele opt luni ale anului, pe piața din Uniunea Europeană au fost înmatriculate 10.517.629 de mașini, în creștere cu 4.2% față de aceeași perioadă a lui 2016.
Volkswagen reușește să se claseze pe prima poziție în topul celor mai bune înmatriculări din luna august (101.784 de exemplare, în scădere cu 4.4% față de august 2016). Pe locul al doilea se află Mercedes-Benz, cu 58.680 de mașini înmatriculate în august la nivelul Uniunii Europene. Ultima poziție a podiumului a fost ocupată de Renault, cu 58.179 de unități, în creștere cu 11.4% față de luna august 2016.
Cel mai bine înmatriculat model în luna august la nivelul Uniunii Europe a fost Volkswagen Golf, cu 30.986 de unități (+5.1%).
Pe locul al doilea se află Renault Clio, cu 16.859 de exemplare (+31.9%), în timp ce ultima treaptă a podiumului este ocupată de Skoda Octavia (15.857 de exemplare, +11.6%).Luna august a fost una bună și pentru Dacia Sandero. Conform raportului publicat de Jato Dynamics, modelul de la Mioveni a fost înmatriculat la nivelul Uniunii Europene în 13.828 de exemplare (+16.8%). Astfel, Sandero se plasează pe locul al cincilea în topul celor mai bine înmatriculate modele din luna august.
Via | Jato Dynamics
Comentarii (1)