După ce a fost târât în scandalul Dieselgate alături de părintele Volkwagen pe piața din Statele Unite, Audi caută să își spele onoarea cu o mișcare inteligentă. Constructorul german pregătește ultimele detalii ale lansării noului Audi A3 e-tron pe piața de peste Ocean.
Modelul hibrid cu posibilitate de alimentare la priză va fi doar primul dintr-o serie numeroasă de astfel de vehicule, lansate sub logo-ul e-tron și destinate a reduce emisiile de CO2. Scott Keogh, președintele Audi America a confirmat oficial că până în 2025, un sfert din mașinile pe care le vor vinde germanii în SUA vor fi hibride.
Următorul model pregătit pentru debarcare este versiunea de serie a SUV-ului electric e-tron quattro Concept, prezentat în toamnă la Salonul de la Frankfurt. Audi își pune mari speranțe în piața americană pentru acest model.
”Pentru noi este foarte important să construim o mașină acolo unde există cerere. Nu o să beneficiezi de acceptare generalizată dacă nu poziționezi vehiculele pe piața care trebuie”, a declarat Keogh, conștient că piața din SUA apreciază acest segment.Audi vrea să repete experiența de acum nouă ani, când a introdus pentru prima dată un SUV pe piața din SUA. În prezent, 44% dintre unitățile vândute în SUA sunt SUV-uri.
Viitorul crossover electric va fi susținut și de o rețea de încărcare îmbunătățită, la care Audi va contribui alături de ceilalți producători. Oficialii au declarat că nu vor putea să dea naștere unei rețele de superalimentatoare, ca în cazul Tesla, dar vor găsi o soluție la fel de simplă împreună cu ceilalți constructori. De aceasta vor beneficia și viitoarele modele electrice așteptate până în 2025.
via fortune
Comentarii (2)