Esential
100.000 | de euro este preţul maxim pe care îl va avea Audi Quattro de serie. |
Deşi oficialii Audi anunţaseră în comunicatul oficial care a însoţit lansarea conceptului Quattro de la Paris faptul că acesta nu va fi produs în serie, reacţiile 100% pozitive ale jurnaliştilor şi ale publicului i-au făcut pe şefii de la Ingolstadt să-şi revizuiască planurile. Astfel, inginerii Audi produc în aceste zile un plan de bătaie pentru noul model, urmând ca versiunea de serie să fie produsă într-o serie limitată în atelierul italienilor de la Italdesign Giugiaro, companie recent achiziţionată de VW Group.
"Regândim procesele standard de care avem nevoie pentru ca această maşină să devină realitate. Deja ştim soluţiile tehnice pe care le vom adopta", susţine Stefan Reil, şeful biroului de Dezvoltare în cadrul Audi Quattro GmbH. În versiunea de serie, Quattro Concept nu va fi model accesibil, ci va face parte din galeria de rarităţi produse de-a lungul timpului de Audi. "Audi nu are experienţă în producţia unui număr de 200-250 de exemplare ale unui model cu adevărat exotic.
Această maşină şi cele produse de Lamborghini se vor situa în acelaşi colţ exotic. Cu toate acestea, modelul nostru nu va costa mai mult de 100.000 de euro", spune acelaşi oficial german.Vă reamintim faptul că prototipul Quattro prezentat în cadrul Salonului Auto de la Paris reprezenta un tribut adus modelului cu acelaşi nume pe care Audi l-a prezentat în 1984. Spre deosebire de modelul vechi, care a făcut istorie pentru Audi în raliuri, noul Quattro beneficiază de avansul tehnologic al zilelor noastre şi este acoperit cu o caroserie produsă din aluminiu şi fibră de carbon, în timp ce şasiul este o versiune scurtată a celui de pe RS5. În versiunea de serie, noul Audi Quattro va avea în jur de 350 de cai putere produşi de un motor cu cinci cilidri de 2.5 litri.
via | Autocar
- Stopuri LED
- Pozitii LED
- Lumini faza scurta/lunga LED
Practic tot ce emana lunina in exterior la masina asta este pe baza de led si voi spuneti ca nu are. Bravo baieti!
P.S.: Noroc ca asta e doar un concept, aveti sansa ca in varianta de serie sa aiva becuri neeconomice de 100W cu filet ca sa fie pe gustul vostru... albastre binenteles.
Singurul care nu imi place la masina este Vitezometru, nu imi place digital , prefer varianta clasica
@automarket... ar fi util un buton de "edit" si pentru noi, muritorii de rand, sa ne putem aranja postul, in caz ca mancam litere sau omitem idei.
Tu si cand ai remarci oarecum decente lumea iti da dislike...
Cred ca e din cauza pozei.
No offence
Bafta