Audi intentoneaza să lanseze 12 modele electrice până în 2025, însă în paralel intenționează să investească și în dezvoltarea unor modele electrice alimentate cu hidrogen.
Constructorul german a semnat anul trecut un parteneriat cu Hyundai prin care cele două companii își acordă reciproc drepturile de dezvoltare și de licențiere pe tehnologia Fuel Cell (pile de combustie pe hidrogen) și acces la lanțul de furnizori, iar primele roade ale colaborării se vor vedea chiar în acest an.
Audi va prezenta în curând un nou concept electric alimentat cu hidrogen, iar o versiune de serie într-un număr limitat de unități ar putea ajunge pe piață în 2021.
"Vom face o prioritate din tehnologia pilelor de hidrogen. Mai mulți bani, mai mulți angajați și mai multă încredere", a declarat Bram Schot, președintele Consiliului de Administrație al Audi.
Pentru moment, Audi nu are planuri concrete pentru dezvoltarea unui model de serie de volum alimentat cu hidrogen, însă constructorul a luat decizia de a investi sume importante în această tehnologie ca urmare a numeroaselor provocări legate de bateriile tradiționale care alimentează mașinile electrice.
Astfel, Schot enumeră printre dezavantajele bateriilor tradiționale cantitatea limitată de resurse naturale precum litiu sau cobalt utilizate în producția acestora, mai ales că cele mai multe rezerve se află în țări precum China.
De altfel, Audi are în prezent dificultăți cu aprovizionarea de baterii pentru mașini electrice de la furnizorul LG Chem, în timp ce lansarea lui e-tron Sportback, programată inițial pentru finalul acestui an, ar putea fi amânată pentru 2020.
În plus, mașinile electrice cu baterii au nevoie de timpi de încărcare mai mari decât o alimentare cu hidrogen, care durează aproximativ la fel de puțin ca alimentarea cu carburanți fosili.
"Dacă aceste probleme vor rămâne, atunci trebuie să încerci să găsești cele mai eficiente metode pentru a propulsa mașinile electrice. Și așa ajungi la tehnologia Fuel Cell pentru mașini alimentate cu hidrogen", a adăugat Schot.Audi a mai prezentat anterior un concept alimentat cu hidrogen, pe numele său Audi h-tron (foto), care oferea o autonomie de 600 de kilometri.
Via Autocar
Carevasăzică aşa…Scumpe şi greu de procurat unele materii prime pentru baterii. Cumva ne-aţi dezvăluit ceva nou?
Când nu vă merge figura cu “reducerea costurilor”, vă înmuiaţi precum ceara, astfel că vă recunoaşteţi în public vulnerabilitatea.
Problema nu trebuie tratată “în dorul lelii”, fiindcă se vaită un “monstru sacru” al automobilismului, aşa cum este Audi. Apropo, dragi stăpâni ai inelelor (în număr de patru), cum rămâne cu “alternativa” numită combustibilii sintetici/ecologici? Nu v-aţi fălit voi odinioară că veţi “revoluţiona” şi “salva” lumea auto? Doar apă şi “codoi”, hm? De fapt, costă şi genul ăsta de combustibili de vă îndoaie, nu?
Până la urmă, aveţi grijă să nu daţi vrabia din mână pe cioara de pe gard. În urmă cu peste 50 de ani, GM a crezut că lumea va cădea pe spate ca la circ, dar n-a prezentat presei şi publicului decât un singur exemplar de “first fuel cell road vehicle” (Chevrolet Electrovan), proiectul fiind abandonat din cauză că, desigur, “cost-prohibitive” (chiar dacă a continuat – mai timid, ce-i drept – cu cercetarea în domeniu). Referitor la această tehnologie, există vreo certitudine în prezent, başca promiţătoare? Nu, dar Audi/VAG (numai ei oare?) se îmbată cu iluzia că vor face rahatul praf.
Haideţi, bre, luaţi-o pe mirişte şi ziceţi răspicat, ca un şcolar conştiincios poezia pe care o ştie pe de rost: teeeee-deeeee-iiiii (@PMC, bem ceva? – sigur găsim vreun bar deschis la ora asta).