Esential
125.000 | de maşini vor fi produse la Gyor |
Constructorul german Audi a anunţat că doreşte să investească 900 mil. euro în dezvoltarea şi extinderea uzinei de la Gyor din Ungaria până la sfârşitul anului 2013. În urma acestui proiect, fabrica din Ungaria va avea o linie de producţie completă, aceasta urmând să dispună de un atelier de vopsitorie şi de o linie pentru producţia caroseriilor.
În anul 2009, 72.000 de maşini au părăsit poarta uzinei din Gyor, iar constructorul din Igolstadt doreşte ca până în 2013, în Ungaria, să fie produse 125.000 de maşini. În urma acestei investiţii, fabrica din Ungaria va produce modelele TT Coupe, TT Roadster şi A3 Cabrio.
Odată cu extinderea uzinei din Gyor, Audi va aduce 1.800 de noi angajaţi. Planurile constructorului german nu se opresc aici. Aceştia au anunţat că până în 2015 vor să devanseze Mercedes şi BMW şi să devină numărul unu mondial în ceea ce priveşte segmentul de lux.
"În acest moment, decizia luată este un important stimul pentru întreaga companie.
Pentru prima dată, centrul de producţie de la Gyor va stabili direcţia companiei", a declarat Frank Dreves, membru în conducerea Audi.Via | Audi
Alti pot, noi nu!!!
dupa ceva ani..au semnat baietii destepti cu Ford la Craiova...o fabrica fantoma care n a produs pana acum nici un surub sau o piulita dar inghite banii pe care tot voi prostilor ii platiti! ( si eu inclusiv)
concluzia:emigrati cat mai puteti!
@nitnelaV : i-ati tu Ford made in romania ca ma multumesc eu cu Audi made in hungary!