Audi e-tron, primul model cu zero emisii al mărcii germane, a debutat în urmă cu 4 ani, în cadrul Salonului Auto de la Paris. La scurt timp, nemții au lansat serviciul de încărcare e-tron Charging Service, destinat clienților cu mașini electrice și plug-in hybrid.
Acum, reprezentanții companiei anunță că actualul e-tron Charging Service va fi înlocuit de un nou serviciu de încărcare, începând din 1 ianuarie 2023. Pentru asta, Audi cooperează cu Volkswagen Group Charging GmbH și cu brand-ul Elli.
Noul serviciu de încărcare al celor de la Audi, disponibil în 27 de țări europene, va oferi acces la o rețea cu 800 de furnizori și circa 400.000 de puncte de încărcare, inclusiv 1.900 de stații Ionity.
Noii proprietari de modele Audi electrice și PHEV, cât și cei "vechi", vor avea la dispoziție trei tarife: basic, plus sau pro. Primul este gândit pentru clienții care încărcă, cu preponderență, acasă, iar cel de-al doilea pentru cei care încarcă ocazional, în timpul călătoriei.
Tariful pro este destinat celor care încarcă frecvent, în timpul călătoriei.
Spre exemplu, în Marea Britanie, acest tarif are un abonament lunar de 12.95 lire sterline, dar prețul unui kWh costă 0.35 lire la stații AC și 0.43 lire la stații DC.Locația punctelor de încărcare compatibile va fi integrată în interfața sistemului multimedia al mașinii și în aplicația myAudi.
via Audi
Totuşi încarci 80-100 kwh în 20-30 de minute.
Asta cu energia electrică acasă e pentru copii, poţi avea cel de 11 kw.
Apoi, Tesla sunt mai ieftini şi va fi şi concurenţă.
"Peste un milion de mașini noi s-au vândut luna trecută în Europa, față de 860.000 în noiembrie 2021. 53% dintre mașini au fost pe benzină, 15% au fost diesel și 17% full-electrice.
Cea mai vândută mașină a fost Tesla Model Y, cu peste 19.000 de unități"
QED
Pana in iunie s-a lucrat la 50-70% din capacitate, iar din August s-a revenit la normal si chiar suplimentar in multe cazuri.
Una din fabricile in care pot sa văd exact ce se întâmplă au “băgat” 20% over time timp de 2 luni si asta este enorm (financiar vorbind), ca sa nu mai spun de transporturi speciale si alte cheltuieli suplimentare: bonusuri, calitate etc.
Compara cu 2018, 2019… s-au nu ți-a dat bine si “ai uitat” sa menționezi. La Diesel lucrurile se vor redresa intr-o oarecare măsură… știu cazuri concrete in care cei care sunt acum pe benzina plâng la propriu după diesel… deci cel puțin unii vor reveni (pararea mea).
Un cunoscut care în vara a fost in Grecia cu Tesla (și s-a “distrat” maxim)… acuma si-a luat împrumut un Diesel sa meargă la ski in Austria. Înainte de episodul Grecia era cam ca tine (tot o ecologie… in realitate si-a luat Gadget dar nu vroia sa recunoască)… acuma cam “plătește” pariuri pierdute… simbolic bine’nțeles ;)
Tesla au fost depășiți de Volkswagen, Toyota Motor, Hyundai Motor, General Motors, Ford Motor și BMW….
Nu ți-am spus noi??? Da tu Nu și Nu… deci cum te scoți acuma?
Oricum, încerc…. Analiză Politico. Obiectivul Germaniei de a pune în circulaţie pe şoselele sale 15 milioane de vehicule electrice până la sfârșitul deceniului este considerat de cercetători drept o iluzie.
Gătești tu restul ca la asta ești bun… dar nu sa-ți și asumi când ești pe arătură… iar tu ești pe alta planetă…
https://adevarul.ro/
economie/cum-sa-depasim
-criza-si-sa-obtinem
-independenta-2229154.html
La fiecare 10 de ani sunt din ce în ce mai puţine ploi / zăpadă şi este din ce în ce mai cald.
Până acum 30 de ani erau ploi foarte abundente şi zăpadă mare toata iarna, acum zăpadă aproape deloc şi verile foarte fierbinţi.
Pe ce lume trăiești ?
Care este pro cărbune??? :)))
Ştii că milioane de tone de cenuşă de la carbunele ars emite pe an RADIAŢII în mediu, atmosferă, sol ???
Şi de milioane de ori mai mult decât un singur barrel de deşeuri nucleare echivalent ca energie produsă ?
Ha ha ha, independenţa recomandată de OMV
Vrei independenţă adevărată, vezi recordul de energie eoliană produsă în UK şi cum vor fi 98% verzi în câţiva ani.
Da, un singur standard era mai bun, dar vezi standardul japonez care este cel mai prost... Şi sincer cel Tesla e mai bun decât ce au europenii... dar mă rog