Motorizarea acestei ediţii speciale este un 2.0 TFSI de 272 CP şi 350 Nm. În compania transmisiei manuale cu şase trepte, modelul accelerează de la 0 la 100 km/h în 5.5 secunde, dar S-Tronic-ul reduce 0.2 secunde din acest timp. Consumul de carburant pentru Coupe este de 7.7 litri la sută în versiunea S-Tronic, respectiv 7.9 litri la sută pentru versiunea manuală.
Roadsterul are nevoie de 5.5 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h atunci când are o transmisie S-Tronic, consumul acestei variante fiind de 7.9 litri la sută în regim mixt, pe când versiunea manuală este cu 0.2 secunde mai lentă de atât şi consumă cu 0.2 litri la sută în plus. Tapiţeria Impulse de la bordul lui TTS Competition prezintă un finisaj gri închis cu accente galbene, cele două nuanţe alese fiind asortate cu cele două nuanţe de caroserie disponibile pentru acest model. Lista de echipamente include şi un volan sport multifuncţional, blocuri optice xenon plus şi siglă ştanţată cu numărul exemplarului, pentru a certifica unicitatea seriei limitate şi a creşte valoarea vehiculului respectiv.Via Worldcarfans | Audi
Comentarii (0)