Audi SQ2 a fost prezentat la finalul anului trecut. Versiunea de performanță a SUV-ului german poate fi comandată și în România, prețul de pornire anunțat de companie fiind de 47.800 de euro.
Audi SQ2 este echipat cu motorul pe benzină de 2.0 litri care oferă 300 CP la 5.300 rpm și 400 Nm între 2.000 și 5.200 rpm. Acum, casa de tuning ABT Sportsline propune un pachet de performanță dedicat lui SQ2.
Mulțumită kit-ului ABT Power, unitatea de 2.0 litri oferă 350 de cai putere și 440 Nm. Versiunea de serie a SUV-ului german accelerază de la 0 la 100 km/h în 4.8 secunde, iar cu pachetul pregătit de ABT, timpul necesar pentru același sprint este îmbunătățit cu 0.2 secunde. În plus, oficialii casei de tuning au anunțat că viteza maximă a crescut de la 250 km/h la 263 km/h.
În același timp, ABT propune și jante de 19 și 20 de inch cu design special care vor putea fi comandate doar în culoarea neagră.
Comentarii (0)