Audi și BMW au anunțat că au oprit transporturile pe cale ferată de mașini noi către China, potrivit Reuters. Motivul este atribuit războiului din Ucraina și a faptului că linia ferată Trans-Siberian Railway traversează cea mai mare parte a Rusiei. Cele două mărci au încetat orice activitate în statul est-european în primele săptămâni de după declanșarea războiului.
Chiar dacă cele două mărci au fabrici în China, o bună parte din importurile europene erau transportate pe cale ferată sau pe navă. Ca urmare a conflictului, Audi a oprit inclusiv transporturile pe cale ferată dinspre China. “Examinăm în prezent dacă transporturile pe calea ferată pe ruta de sud vor fi posibile și în viitorul apropiat”, a declarat un purtător de cuvânt al mărcii.
De asemenea, un oficial BMW a precizat că „exporturile către China sunt în mod obișnuit gestionate de nave”.
În 2021, Grupul BMW a livrat 846.237 de mașini în China, în timp ce Audi a livrat 701.289 de vehicule în această țară.
via Profit
Comentarii (0)