În primăvara anului 2015, Audi profita de Salonul Auto de la Geneva pentru a lansa cu surle și trâmbițe o nouă generație a modelului R8 e-tron.
Prima generație fusese ucisă încă din fașă, doar 10 exemplare concept fiind construite. Odată cu noul model, Audi spera să șteargă eșecul vechiului supercar și se erija într-unul dintre producătorii auto capabili să susțină proiectul unui model sportiv cu zero emisii.
A doua generație Audi R8 e-tron nu s-a întâlnit însă nici ea cu succesul. Asta pentru că prețul său de catalog ajungea la aproape un milion de euro, iar cel al unui R8 standard era de paroximativ 150.000 de euro. Prin urmare, o diferență colosală, pe care mulți nu și-au permis-o.
cai putere și putea accelera de la 0 la 100 de km/h în 3.9 secunde. Mai mult, germanii promiteau o autonomie de 450 de kilometri. Au fost puțini cei care au avut suficient curaj pentru a comanda noul R8 e-tron. 100 de clienți, mai exact, potrivit unor informații obținute de publicația Car and Driver.
Resursele nu erau însă de neglijat. Audi R8 e-tron oferea 456 deÎn aceste condiții, la un an și jumătate de la debutul mondial, și a doua generație Audi R8 e-tron este scoasă din priză. Germanii nu au fost mulțumiți de succesul său comercial și au decis să oprească producția. Ultimele exemplare urmează a fi livrate în perioada imediat următoare.
Un oficial Audi a declarat că ”s-ar fi putut produce mai multe”, însă decizia de a opri producția spune altceva.
Audi învață o lecție dură la trei ani după ce Mercedes a experimentat același eșec. În 2013, Mercedes lansa supercarul electric SLS AMG Coupe Electric Drive, devenit cea mai rapidă mașină cu zero emisii pe circuitul de la Nurburgring.
Era vorba despre o sportivă complexă, cu patru motoare, montate pe fiecare roată pentru a dezvolta 740 de cai putere.La acea vreme, Mercedes cerea cu mult mai puțin decât Audi, adică undeva la 350.000 de euro. Chiar și așa, proiectul s-a dovedit un eșec, cu numai câteva zeci de exemplare vândute, majoritatea destinate țărilor nordice. Răspunsul Mercedes la acest eșec a fost simplu: ”Am ajuns prea devreme”. Probabil el s-ar potrivi mânușă și pentru rivalii Audi.
via caranddriver
P.S. Sesizati pamfletul si cui se adreseaza :-)