Esential
270 | de cai putere ar putea să dezvolte Audi S1. |
Deşi fanii Audi care aşteptau să vadă la Salonul Auto de la Paris noul S1 - versiunea de performanţă a recent lansatului A1 - au fost dezamăgiţi de decizia constructorului german de a lansa la evenimentul francez o "simplă" variantă de 175 CP de cai putere a motorului TFSI de 1.4 litri, dorinţele lor par a fi ascultate.
Astfel, conform zvonurilor care circulă prin presa auto internaţională, noul Audi S1 va fi lansat în cursul primăverii anului viitor. Cifrele despre care se vorbeşte în cazul acestei versiuni sunt cu adevărat interesante: noul Audi A1 ar urma să aibă sub capotă unitatea TFSI de 2.0 litri preluată direct de la fratele mai mare Golf R, astfel că puterea totală a modelului de segment B ar urca până la 270 de cai putere. Evident, pentru a putea să facă faţă provocării mecanice, S1 va fi dotat cu un sistem de tracţiune integrală quattro şi cu modificări serioase la nivelul sistemului de suspensii.
În cazul în care informaţiile se vor adeveri, Audi S1 va deveni cel mai puternic model de segment B din întreaga lume, în condiţiile în care Mini JCW vine cu 211 CP, iar MiTo GTA promite în momentul lansării 230 CP.
via | carsuk
Ca doar bune la ratingul site-ului sunt discutiile astea incepute cu "ar putea ca..", "probabil ca..", "este posibil sa..."
daca ar fi sa aleg , as alege din start Audi-ul , in general nu imi plac astea foarte mici dar in acest caz ...