Audi renunță la trei dintre cele patru cercuri din siglă: "E redundant, un singur cerc e mai ușor de reținut"

de Mircea Meșter
Miercuri, 01.04.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Modelele Audi care vor ieşi pe piaţă începând cu această toamnă vor avea o siglă nouă, formată dintr-un singur inel în loc de patru.

Una dintre cele mai importante modificări estetice din industria auto a anului a fost anunţată astăzi de Audi, care va renunţa din luna august la trei dintre cele patru inele care compun actuala siglă a mărcii germane. Oficialii companiei explică această decizie prin două argumente solide: în primul rând, actuala siglă este redundantă, iar în al doilea rând vorbim de o reducere substanţială de costuri prin producerea unui singur cerc în loc de patru.

"Am luat această decizie pentru a împrospăta designul frontal şi posterior al modelelor noastre. Deşi respectăm trecutul glorios al companiei şi faptul că fiecare dintre cele patru inele reprezintă companiile care au fuzionat în 1932 într-un singur producător, Audi, Horch, DKW şi Wanderer, considerăm că e timpul ca industria să conştientizeze că Audi este o singură companie puternică. Actualul logo e redundant. Noul logo va fi, astfel, un singur cerc, element care simbolizează renaşterea continuă şi puternicul aport industrial pe care compania noastră îl are la nivel mondial.

În plus, e mult mai uşor de reţinut", anunţă Dietmar Hamann, unul dintre reprezentanţii biroului care se ocupă de design-ul logo-ului Audi.

Actualul logo e redundant. Noul logo va fi, astfel, un singur cerc, element care simbolizează renaşterea continuă şi puternicul aport industrial pe care compania noastră îl are la nivel mondial. În plus, e mult mai uşor de reţinut.

Audi
Conform oficialilor mărcii, modificarea este una care va avea un efect imediat asupra costurilor, pentru că un singur cerc este mai ieftin decât patru. "Partea bună este că acum putem să îmbunătăţim metalul din care e turnată sigla, pentru că economiile de material ne permit asta. Am preluat modelul Apple şi clienţii vor putea să-şi comande sigla din aur, aluminiu, oţel inoxidabil, sticlă sau plastic în şase culori", se arată în comunicatul oficial al brandului german.

Deşi nu există nimic oficial în acest sens, există posibilitatea ca Audi să le ofere clienţilor opţiunea de a detaşa sigla de pe maşină pentru a fi folosită ca brăţară, cercel sau pandantiv la evenimente importante.

Comentarii (15)

  • hazard
    lasa ca ii pun eu in centru o steluta cu trei varfuri :P
    32 2
  • :))
    7 0
  • astia-s nebuni? li s-a urcat succesul la cap... cred ca e cea mai mare tampenie... e pacaleala de 1 aprilie????
    PS cele 4 cercuri chiar erau placute... ar fi mare pacat
    8 12
  • Cosmin
    1 aprilie, este evident in sitlul Automarket, probablil ca o sa mai urmeze o stire de genul Bicicelta Ferrai sau Tramvaiul electric Marca Dacia :)
    O zi buna de pacalit
    7 1
  • Pacaleala de 1 Aprilie!
    5 1
  • Nelu.Pantofaru
    1 Aprilie :)) , ce s-au obosit oamenii sa faca un articol intreg .
    3 2
  • _steli
    :)))))))
    2 0
  • Mercedes va introduce o cruce in mijlocul cercului de la sigla, in memoria celor cazuti in timp ce se chinuiau sa porneasca tancurile in al doilea razbel mondial.
    7 1
  • herrgrila
    Propun sa-i zica atunci si SAURON
    7 0
  • Astea le faceam des cand eram prin liceu. Am ras......
    2 0
  • razvan
    buna gluma
    2 0
  • ajungem la vorba aia romaneasca:

    Atunci, fugi cu cercu'!
    3 0
  • cristian
    o mare porcarie! Ce motive solide a adus Audi ca argument! Ce sa spun saracea marca Audi din 3 cerculete. Asa arata ca un rat de porc. Inteligenta decizie germana. Mai sunt multi inovatori de genul asta la Audi ca sa stim spre ce alt brand ne orientam, asta in cazul in care nu e vorba de vreo reclama agresiva gen ciocolata cu rom in drapel american.
    1 7
  • Da, insa in acelasi timp fanii Renault sunt surprinsi! Sigla noua e formata din 4 romburi intrepatrunse.

    Fanii Honda sunt in extaz! Sigla a fost schimbata si reprezinta adevarul: Doi barbati si o femeie facand sex.

    Fanii Fiat au fost dezamagiti insa pentru ca in diferse reprezentante din SUA a aparut varianta 500 pe care scrie Fix It Again Tony!

    Fanii BMW vor avea cea mai cea masina: BMW revine la origini si lanseaza masina hibrid - avion-automobil -.

    Fanii VW din Romania sunt insa suparati. Din cauza ultimelor cresteri de preturi pentru toate modelele (fata de generatiile precedente), marca a ajuns masina poporului Chinez. Poate nicio problema la prima vedere insa e greu sa aduci SH-uri din China...

    Fanii Chevrolet mai primesc o palma dupa ce firma s-a retras de pe batranul continent: Camaro si Corvette (singurele modele care se vor mai comercializa pe piata europeana vestica) vor fi produse in Coreea si vor avea sigla Dewoo.

    Fanii Toyota sunt multumiti de rezultatele pe 2014 asa ca managementul a hotarat sa renunte la pachetele mari de dotari si sa ofere mult mai multe optionale. Astfel Auris si Avensis pot concura de la egal la egal preturile Golf-ului si Passat-ului.

    Fanii Mazda sar in sus de bucurie: de anul asta modelele vor fi premium. La preturi de volum insa.

    Fanii Ford si Honda sunt insa suparati. Toata productia pentru pietele europene este mutata in Turcia si se va realiza in uzinele Fiat acolo unde uzinele proprii nu fac fata.

    Fanii Citroen viseaza la zilele dinaintea celul de-al doilea razboi mondial cand marca era al 4-lea producator mondial, fiind devansata doar de trio-ul din Detroit. Citroen a gasit solutia. Se uneste cu Chevron iar noua companie devine Chevroen. Astfel isi pot face intrarea pe piata americana unde vor concura cu Chevrolet reusind sa nedumereasca suficient consumatorii care le vor cumpara produsele si vor primi 300 de galoane de benzina gratis.

    Fanii Mercedes din Romania sunt in delir! Marca va lansa un produs superior gamei Maybach care se va numi Faraonedesa.
    11 2
  • inexorabil
    Cea mai flagrantă transformare de simbol auto a suferit-o (din fericire, numai moralmente) sigla lui GM, mai precis litera G, care a devenit când svastică (se cunoaşte aportul hotărâtor al lui Opel la motorizarea armatei lui Hitler), când seceră şi ciocan (de exemplu, protipendada comunistă de la noi a fost măgulită de cel mai mare producător de automobile din istorie cu limuzine şi decapotabile---Ceauşescu avea predilecţie pentru Cadillac şi Buick). Această realitate n-ar fi comică, poate doar uşor, dacă ne gândim cum se traducea GM până acum doi ani: Government Motors.
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru