Audi a anunțat vineri lansarea unui amplu program de rechemare în service pe continentul european pentru aproximativ 850.000 de mașini. Sunt vizate toate mașinile Audi echipate cu motoare V6 și V8 care respectă normele de poluare Euro 5 și Euro 6, dar și mașinile colegilor de Grup de la Porsche și Volkswagen care utilizează aceleași unități de propulsie.
În service, mașinile în cauză vor primi un update software care are rolul de a reduce emisiile de oxid de azot.
Anunțul vine în aceeași săptămână în care Mercedes a anunțat de asemenea un recall pentru 3 milioane de mașini cu motoare diesel Euro 5 și Euro 6 cu același scop. Potrivit unor surse citate de agenția de presă Reuters, cele două recall-uri majore au legătură cu un acord încheiat de constructori cu autoritățile germane.
Potrivit acordului, constructorii au acceptat să efectueze un update software pentru motoarele diesel Euro 5 și Euro 6 pentru a evita interzicerea la vânzare din cauza emisiilor ridicate de oxid de azot.
În total, se anticipează că producătorii auto vor cheltui aproximativ 2 miliarde de euro în cadrul acestor programe, cu obiectivul ca motoarele să emită cu circa 20% mai puțin oxid de azot.Detaliile concrete ale acordului ar urma să fie anunțate în cursul lunii august.
Via Automotive News, Audi
Am Passat B8 biturbo. O mașină chiar violenta în anumite situații , mai ales la plecările de pe loc.
Am fost în service in urma cu aproximativ un an pentru o eroare la sistemul ad-blue . A fost făcut un update la SW. De atunci mașina, deși cu launch control "prinde" suta tot în 6 sec (chiar mai puțin pe bord) în zonele de turație joasa a devenit mai zgomotoasa și mai puțin "zvelta".
Pe motor-talk exista discuții în acest sens unde , proprietari de B6 cu motoare 2.0 TDI de 190 și 240 cai, toate euro 6 au observat același comportament, precum și o scădere a vitezei maxime.
Urmează un dyno în curând oricum unde voi vedea în limitele de acuratețe ale aparatului cam ce putere și cuplu dezvolta și ce curbe au acestea.
După cum ai citit am spus ca am B8 , vorbeam despre aceasta mașină (B8) și de asemenea de motoare euro6.
Pastreaza-ti sarcasmul pentru cei apropiați!