Audi prezintă noul A8 facelift: modificări estetice și, în premieră pe nava amiral, linie exterioară S Line

de Alexandru Monenciu
Marti, 02.11.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nava amiral a constructorului din Ingolstadt a primit un binemeritat facelift. A8 propune acum câteva modificări estetice, atât la exterior cât și la interior, iar clienții pot opta, în premieră pe acest model, pentru linia exterioară S Line.

Audi a lansat cu mare fast cea de-a patra generație A8, în 2017, în cadrul evenimentului Audi Summit din Barcelona. Apoi, limuzina din Ingolstadt a fost prezentată public cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, debutând pe piață la finalul acelui an.

Acum a venit momentul ca nava amiral a mărcii germane să primească un facelift.

Lista noutăților estetice include o grilă frontală mai lată, cu accesorii cromate, faruri ușor redesenate (opțional Digital Matrix LED), prize de aer laterale repoziționate, stopuri spate cu OLED, oferite în standard, bandă luminoasă cu semnătură personalizată și difuzor spate cu inserții orizontale noi.

Pentru prima dată în istoria acestui model, clienții pot bifa linia exterioară S Line care aduce o serie de elemente sportive inspirate de versiunea S8.

Paleta de culori a fost extinsă și include câteva nuanțe noi: Verde District, Albastru Firmament, Gri Manhattan, Albastru Ultra, Gri Daytona, Argintiu Floret, Verde District, Gri Terra și Alb Glacier.

Cele 5 din urmă au finisaj mat.

INTERIOR UȘOR REVIZUIT

Pasagerii vor găsi la interior o gamă extinsă de scaune, un pachet nou de iluminare ambientală, cea mai recentă versiune a sistemului multimedia, iar ocupanții locurilor spate vor descoperi acolo două ecrane noi de 10.1 inch.

În consola centrală, Audi a integrat două display-uri tactile, de 10.1 și 8.6 inch, iar sistemul Head-up Display este opțional. Cele circa 40 de sisteme de siguranță și asistență sunt acum grupate în 3 pachete: Park, City și Tour.

MOTORIZĂRI PE BENZINĂ, DIESEL ȘI PLUG-IN HYBRID

Gama de motorizări rămâne neschimbată. Avem, așadar, un motor de 3.0 litri diesel cu 286 CP și 600 Nm, un agregat de 3.0 litri, pe benzină, cu 340 CP și 500 Nm și propulsorul de 4.0 litri, benzină, în versiuni de 460 CP și 571 CP (S8 TFSI quattro).

Nu lipsește sistemul de propulsie plug-in hybrid, cu motor de 3.0 litri, pe benzină, și unitate electrică. Ansamblul dezvoltă 449 CP și 700 Nm.

Toate motorizările "convenționale" integrează un sistem micro-hibrid la 48V.

Transmisia automată cu 8 trepte și sistemul de tracțiune integrală quattro sunt nelipsite de pe noul Audi A8 facelift. Versiunea S8 plusează cu un diferențial sport, sistem de direcție integrală și frâne mai performante.

Audi A8 facelift va debuta pe piața din Europa în luna decembrie. În Germania va porni de la 99.500 de euro.

Comentarii (4)

  • Au fost momente de-a lungul istoriei cand era chiar pont un A8, de exemplu cand BMW defila cu rusinea de e65 cei de la Audi aveau o masina mult mai ok din punctul de vedere al design-ului, era o aparitie chiar fresh pe piata dar in ziua de azi in cand S-Klasse arata cum arata si din ce vad si BMW-ul 7 atrage (not my cup of tea but anyway), nu inteleg cine mai alege limuzina aceasta.

    Chiar sunt curios de vanzarile de la cele 3 modele.
    11 6
  • ai perfecta dreptate, dar la cum le vad eu pe cele 3 cred ca Audi merge pe cartea sobrietatii, nu e asa de "in your face" precum celelalte doua.. e o alegere mai matură pentru oameni maturi care nu simt nevoia sa epateze si trebuie sa recunoști ca nu te faci de râs nici cu un A8 :-)
    8 0
  • ba e foarte apreciata in continuare, nisa e mica si probabil in scadere din cauze de SUV-izare globala, desigur, dar cine cauta lux clasic, confort, discretie si ultracalitate merge pe A8 (sau S-Klasse). e definitia limuzinei de lux germane clasice. si BMW7 e la fel de bun dpdv tehnic, doar in intre timp a pierdut discretia eleganta a lui e38 si acum e mult prea "in your face" pentru sobrietatea ceruta de segmentul F.
    7 2
  • 20:19 @ 18:37
    zici ca mi-ai citit gandurile... in asa masura incat altii pot crede ca o singura persoana a scris ambele comentarii
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru