Pandemia de coronavirus SARS-CoV-2 forțează marii constructori europeni să găsească noi soluții pentru a interacționa cu fanii.
În acest sens, Audi a anunțat că organizează o serie de tururi virtuale ale uzinei sale de la Ingolstadt, care vor fi disponibile gratuit pe platforma AudiStream.
Vizitatorii virtuali trebuie să se înregistreze pentru a participa la un tur gratuit de 20 de minute în cadrul căruia vor vedea vopsitoria pentru Audi A3 și linia de asamblare pentru A4.
Pe parcursul celor 20 de minute ale turului, vizitatorii vor avea discuții interactive cu un ghid profesionist, astfel că vor putea pune întrebări de natură tehnică cu privire la operațiunile din cadrul uzinei. Tururile sunt disponibile în prezent în limbile engleză și germană.
De asemenea, Audi menționează că turul virtual poate fi accesat doar de pe calculatoare și laptopuri și recomandă utilizarea browserului Chrome și a unei perechi de căști pentru o claritate mai bună a sunetului.
Uzina de la Ingolstadt, acolo unde se află și sediul Audi, este cea mai mare uzină a constructorului german.
Anul trecut, producția uzinei a fost de peste 441.000 de unități, iar numărul de angajați este de circa 45.000. Inaugurată în urmă cu peste 70 de ani, uzina de la Ingolstadt utilizează doar energie electrică din surse "verzi" începând din 2012.Via Audi
Comentarii (0)