La începutul lunii mai, Audi a anunțat că întrerupe livrările modelelor A6 și A7 echipate cu motoare diesel Euro 6 V6 de 3.0 litri și 272 de cai putere.
Decizia a fost luată pe baza unor suspiciuni formulate de Autoritatea Federală de Transport din Germania (KBA) cu privire la utilizarea unui dispozitiv ilegal pentru trucarea testelor. Între timp, instituția a finalizat ancheta și a anunțat prin vocea ministrului transporturilor din Germania că suspiciunile au fost confirmate.
Astfel, KBA a obligat Audi să recheme în service modelele afectate, iar autoritățile afirmă că este vorba despre 60.000 de unități la nivel global, dintre care 33.000 numai în Germania. Audi urmează să informeze clienții afectați de modalitatea în care se va derula recall-ul, care în mod tradițional este efectuat gratuit.
Oficialii Audi au menționat anterior că este vorba despre generațiile anterioare de A6 și A7 și au admis existența unor "nereguli" la software-ul care controlează emisiile.
"Audi a descoperit nereguli la software-ul care gestionează unitatea de propulsie V6 diesel de 200 kW (n.r - 272 CP) [...] folosită pe modelele A6 și A7 din generația C7, care în prezent sunt scoase din producție", anunța Audi într-un comunicat de presă de la începutul lunii mai.
Via Reuters
neregula e ca a fost descoperita
Articolul citeaza pe cei de la Reuters, niste amatori.
Dar e interesant si ce spui tu. Asta s-ar adauga la celelalte "performante" fiind o nou future....specific?
Reuters zice "an unspecified emissions software issue", probabil nu se stiau detaliile la momentul scrierii articolului. Ti se pare acelasi lucru cu "software pentru PACALIREA testelor de emisii"?
Alte comentarii sunt de prisos, sincer.
tare ciudat...initial articolul de pe Reuters era de 2 ori mai lung, o alta poza si in nici un caz nu se termina cu "unspecified problems with emissions software"