Audi: „Noul A3 Sportback e-tron este modelul electric perfect”

de Bogdan Mirică
Vineri, 19.12.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Chiar dacă este un hibrid care se alimentează la priză, noul Audi A3 e-tron este considerat a fi un model electric perfect de către creatorii săi. Compacta beneficiază de o autonomie electrică de aproximativ 50 de kilometri.

Aşa cum ne-am obişnuit, fiecare constructor auto care lansează un vehicul electric sau hibrid caută să îi laude capacităţile şi potrivirea perfectă cu cerinţele publicului contemporan. Este şi cazul celor de la Audi, care laudă noul A3 Sportback e-tron prin vocea lui Rupert Stadler, preşedintele companiei germane.

„Noul Audi A3 e-tron este vehiculul perfect pentru cei care conduc zi de zi”, a declarat Stadler, referindu-se la faptul că 80% dintre europenii care folosesc maşina zilnic, parcurg mai puţin de 50 de kilometri pe zi. Acesta este echivalentul autonomiei electrice a noului A3 e-tron, primul model de serie alimentat la priză din gama germanilor.

Pentru cei care îşi doresc o autonomie mai mare, A3 e-tron va dispune şi de un motor convenţional pe benzină. Carburantul din rezervor este suficient pentru a asigura o autonomie totală de 740 de kilometri.

Chiar şi aşa, compacta premium este capabilă de performanţe excelente: o viteză maximă de 130 de km/h în mod electric şi o viteză maximă în mod combinat de 222 km/h.

Sprintul de la 0 la 100 de km/h se face în 7.6 secunde, asta graţie celor 204 cai putere şi 350 de Nm oferiţi de ansamblul hibrid.

Comentarii (4)

  • parca ii aud pe oficialii de la Chevrolet cand vorbeau despre Volt sau cum ar zice romanu: lauda-ma gura, ca ti-oi da friptura.

    Dupa fisco numit A6 Hybrid acum au un nou subiect pe care sa-l scoata in fata pana intra in mintea consumatorului ce roata rotunda au inventat ei si ce apa calda vine de la Audi.
    10 6
  • e electica sau hibrida?nu mai inteleg nimic.
    7 1
  • @???

    e un hibrid plug-in promovat ca o electrica...minciuna de la Chevy este preluata de VAG si gogoasa va prinde noi dimensiuni.
    9 1
  • Ca bateriile intra in categoria "consumabile" si se schimba odata la 2 saptamani,asta-i partea a doua.

    Prefer Lexus CT 200h si am garantie 8 ani de zile la baterii.plus ca daca acest audi va fi lafel de " bun" ca audi a6 hybrid,e clar
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru