Audi lansează noi versiuni plug-in hybrid pentru Q5, A6, A7 și A8: până la 450 de cai putere și autonomie electrică de 40 de kilometri

de Daniel Popescu
Luni, 25.02.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Audi Q5, A6, A7 și A8 primesc noi versiuni plug-in hybrid cu până la 450 de cai putere și autonomie electrică de 40 de kilometri, iar acestea vor purta indicativul TFSI e în loc de e-tron.

Audi a oferit luni o serie de detalii cu privire la mai multe versiuni plug-in hybrid pe care le va prezenta oficial cu ocazia Salonului Auto de la Geneva care va avea loc în prima parte a lunii martie.

Cu această ocazie, constructorul de la Ingolstadt a anunțat că, de acum înainte, versiunile PHEV ale modelelor vor primi indicativul TFSI e, întrucât folosesc motoare pe benzină TFSI și un motor electric.

Până acum, aceste modele erau cunoscute sub indicativul e-tron, care va fi însă  rezervat doar modelelor electrice. Primele modele cu astfel de versiuni sunt Q5, A6, A7 și A8:

Audi A8 L 60 TFSI e quattro mizează pe un motor V6 de 3.0 litri și de un motor electric integrat în transmisie, iar puterea combinată ajunge la 449 de cai putere, în timp ce cuplul maxim este de 699 Nm;

În versiunile standard, Audi Q5 50 TFSI e comfort, Audi A6 50 TFSI e comfort și Audi A7 50 TFSI e comfort oferă în total 299 de cai putere și un cuplu maxim de 450 Nm. În versiunile mai puternice, Audi Q5 50 TFSI e, Audi A6 50 TFSI e și Audi A7 50 TFSI e generează în total 368 de cai putere și un cupu maxim de 500 Nm.

Toate cele patru modele plug-in hybrid utilizează o cutie de viteze automată Tiptronic cu 8 trepte și o baterie de 14.1 kWh poziționată sub compartimentul pentru bagaje care oferă o autonomie electrică de până la 40 de kilometri, conform standardului WLTP.

Modelele PHEV oferă trei moduri de condus, în funcție de tipul de propulsie utilizat: EV (atunci când mașina rulează în regim electric), Auto (care selectează automat cel mai potrivit sistem de propulsie între benzină și electric) și Hold (în cadrul căruia modelul folosește doar motorul pe benzină pentru a rezerva cantitatea de energie pentru rulare ulterioară în regim electric).

Noile modele PHEV vor fi disponibile pe piața europeană în cursul acestui an.

Via Audi

Comentarii (2)

  • Costel
    inca o demonstratie de forta ,a cata oare , din partea celor din ingolstadt
    iar concurenta nu ii altfel decat in pozitia si postura ganditorului lui auguste rodin : goala si pe ganduri
    3 4
  • ACE - Craiova
    Hmm...autonomie PUR ELECTRICA 40 km WLTP sunt cam ....50 km in fostul ciclu european de masurare NEDC.....destul de putini...
    Chiar si PEUGEOT 3008 GT Hybrid4 2019 va oferi 50 km autonomie PUR ELECTRICA WLTP....(si - evident suratele de grup - OPEL Grandland X PHEV si CITROEN C5 Aircross PHEV...).

    Fara 100 km autonomie PUR ELECTRICA chiar nu ma intereseaza PHEV-urile.....

    Importanta este insa DIRECTIA ...

    BRAVOS AUDI .....POTI MULT MAI MULT !!!!
    10 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru