Audi evită dezvoltarea mașinilor alimentate cu hidrogen: "Este o greșeală să ne oprim la jumătatea drumului cu mașinile electrice"

de Daniel Popescu
Luni, 25.09.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Audi susține că vor mai trece cel puțin 5 ani până când va lansa primele sale modele alimentate cu hidrogen, întrucât pentru moment se concentrează pe modelele electrice.

Mașinile electrice alimentate cu hidrogen încep să reprezinte o alternativă la mașinile electrice pe baterii, cel puțin pentru constructori precum Honda, Toyota, Mercedes sau Hyundai. De altfel, Mercedes a dezvăluit și o versiune de pre-producție pentru un hibrid alimentat cu hidrogen care are și baterie cu încărcare la priză.

Cu toate acestea, Audi susține că nu va dezvolta mașini alimentate cu hidrogen și, în plus, consideră că o astfel de strategie este greșită, în condițiile în care mașinile electrice nu și-au atins încă potențialul maxim.

"Cel mai rău lucru pe care îl poți face este să coci pe jumătate mașinile electrice, apoi să faci un alt proiect cu mașini alimentate cu hidrogen și apoi să te dedici unui alt proiect", spune Scott Keogh, președintele Audi America.

Audi a anunțat încă din vara anului trecut un plan ambițios care prevede lansarea a 3 modele electrice până în 2020. 

În acest context, Audi crede că va dezvolta primele versiuni de test pentru mașini alimentate cu hidrogen într-un orizont de 5 ani, iar abia după aceea vor fi lansate și modele de serie cu o astfel de propulsie.

Toyota Mirai și Hyundai ix35 au fost printre primele modele alimentate cu hidrogen disponibile pentru clienți finali, însă vânzările acestora au fost destul de scăzute ca urmare a prețurilor destul de mari și a rețelei subdezvoltate de stații de alimentare.

Printre avantajele mașinilor alimentate cu hidrogen comparativ cu cele electrice pe baterii se numără timpul scăzut de încărcare și autonomia mai generoasă.

Via Automotive News

Comentarii (1)

  • ACE - Craiova
    Tehnologia pe baza de hidrogen este una foarte complexa....Conditiile de producere, stocare si exploatare ale hidrogenului, SUNT FOARTE STRICTE....
    Producatorii - datorita SIGURANTEI - nu trebuie sa faca greseala si sa intre pe o pista MOARTA, din start.....
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru