Noua generație Audi A1 a fost prezentată oficial în vara acestui an. Modelul producătorului german a primit o serie de modificări estetice, îmbunătățiri tehnologice și o gamă de motorizări gândită pentru a satisface aproapte toate cerințele din piață.
Fanii micuțului Audi A1 așteaptă și o versiune de performanță S1, însă noile informații venite din partea oficialilor producătorului german indică faptul că dezvoltarea Hot Hatch-ului intră pe o "linie moartă".
Peter Oberndorfer, directorul departamentului de comunicare din cadrul Audi, este cel care spune că sunt șanse foarte mici ca actuala generație A1 să primească o versiune de performanță.
"Audi a investit foarte mult în dezvoltarea vechiului S1. A fost un model excelent, dar acum trebuie să ne îndreptăm atenția, din ce în ce mai mult, către alte departamente", a declarat oficialul Audi.
De asemenea, Oberndorfer spune că investițiile constructorului se vor îndrepta către dezvoltarea unor modele electrificate (hibrid, hibrid plug-in, electric), iar o parte dintre sume vor fi direcționate și către echipele care se ocupă de pregătirea sistemelor de conducere autonomă.
În prezent, cea mai potentă versiune A1 poartă indicativul 40 TFSI (foto).
Aceasta este echipată cu motorul pe benzină de 2.0 litri de 200 de cai putere cuplat la o cutie automată S Tronic cu șase trepte.Via | Caradvice
Comentarii (0)