Audi quattro este unul dintre cele mai faimoase sisteme de tracţiune integrală din industria auto. Totul a pornit de la modelul militar Iltis, iar inginerii constructorului german au reușit să integreze sistemul de tracțiune integrală pe un coupe.
Audi Quattro a fost numele versiunii de serie, iar prezentarea acesteia a avut loc în cadrul Salonului Auto de la Geneva din 1980. Anul acesta, nemții aniversează 40 de ani de la introducerea sistemului de tracțune integrală, iar pentru marcarea momentului special, Audi a pregătit proiectul RS6 GTO.
Audi RS6 GTO a fost dezvoltat de ucenicii din Neckarsulm sub atenta îndrumare a lui March Lichte, șeful departamentului de design. Proiectul pregătit de constructorul german a fost inspirat de Audi 90 Quattro IMSA GTO, un model care a concurat în SUA în sezonul din 1989.
Audi RS6 GTO propune jante de culoarea albă, un sistem de evacuare cu terminații laterale și o aripă spate supradimensionată, toate elementele fiind inspirate de cele ale modelului de competiții din 1989.
De asemenea, culorile folosite pentru exteriorul lui RS6 GTO sunt cele pe care le-a purtat Audi 90 Quattro IMSA GTO.La interior, proiectul constructorului german a fost echipat cu un roll cage complet, cu scaune sport cu elemente din fibră de carbon și cu centuri de siguranță dedicate sporturilor cu motor.
Audi 90 Quattro IMSA GTO a fost echipat cu un motor de 2.2 litri cu cinci cilindri care, în urma modificărilor, dezvolta peste 700 de cai putere. Motorul era cuplat la o cutie manuală cu șase trepte, iar pentru accelerația de la 0 la 100 km/h avea nevoie de doar 3.1 secunde.
La începutul sezonului din 1989 al seriei americane, Audi încă nu finalizase proiectul 90 Quattro IMSA GTO. Astfel, nemții au ratat primele două etape (de la Daytona și Sebring), dar au reușit ca până la finalul sezonului să câștige 7 dintre cele 13 curse.
Via | Audi | Motor1
Şi acum, “on topping”. Cu ce altceva aş putea începe decât cu…chintesenţa? Recte 2.2 i5. Nu se pare, ci sigur aceasta este motorizarea cea mai reprezentativă a lui Audi “renăscut” (adică de după preluarea lui Auto Union de către Volkswagen). M-a încântat ceea ce a reuşit [nota bene: la noi, mai precis la Arad, autorul ispravei fiind un pilot bulgar :) ] un S2 (modificat, desigur) dotat cu motorul în speţă: sub 7,6 sec. pe sfertul de milă şi viteză medie de peste 300 km/h !!! 1500 CP…i5-ul lui Audi se pretează de minune tuning-ului (implicit, dragster-ului), dacă nu cumva ar fi cel mai “docil” din toată istoria automobilului! Mă rog, se cuvine a arăta consideraţie şi “aspiratului” 4.2 V8 (ba chiar variantei TDI, una foarte reuşită), dar în sectorul limuzine – dacă vrei să atingi “fibra” sport, te concentrezi asupra lui i5 turbo (aaa, şi asupra “manualei” cu 5 sau chiar 6 trepte, un alt “ADN” de Audi). Pe care mi-l doresc cu toată ardoarea, deşi sunt perfect conştient de dificultăţile pe care neîndoielnic le-aş întâmpina pe plan tehnic, pentru că…vremurile (în general), rromanika (în special).
TSI/FSI/TFSI nu cred că m-ar (mai) tenta, mai ales după ce am luat la cunoştinţă de anumite erori de proiectare (a unor subansambluri) imposibil de interpretat altfel (fără a generaliza în privinţa acestor “familii” – se pare că 2.0 TFSI a creat cele mai multe necazuri, ca de pildă deja faimosul consum excesiv de ulei, undeva la 1L/1000 km!?). De altfel, aceste neglijenţe nu fac cinste R&D-ului firmei. Şi sunt de neînţeles…Oricât aş încerca să caut circumstanţe atenuante pe motiv de “imperioase reduceri ale costurilor”. De fapt, nici n-ar fi vorba despre ele! Pur şi simplu “primează”…indiferenţa, la pachet cu neseriozitatea (din care rezultă, inevitabil, calitatea slabă evaluată în ansamblu…). Chiar (încă) impozantă etichetă germană să poarte. Paradox? Nu, “doar” realitate…