Audi Allroad Shooting Brake Concept, prima dintre surprizele Audi în 2014

de Dragoș Băltățeanu
Duminica, 12.01.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Audi a prezentat oficial conceptul Allroad Shooting Brake, vedeta germanilor la standul de la Salonul Auto de la Detroit.

Audi a prezentat oficial una din surprizele mărcii pentru acest an. Conceptul Allroad Shooting Brake va putea fi admirat începând de mâine la Salonul Auto de la Detroit și ne prezintă câteva indicii despre direcția de design pe care o va adopta Audi. Neoficial, acest concept ne prezintă forma viitorului model de serie Audi TT, dar și faptul că Audi va putea introduce în versiune de serie un model shooting brake bazat pe modelul TT. Audi a mai prezentat un concept asemănător în 2005, dar acel model nu a ajuns niciodată în producția de serie. 

Audi Shooting Brake Concept din 2005

Urmareste Automarket
Actualul Audi Allroad Shooting Brake are 4.2 metri lungime, iar caroseria a fost fabricată din aluminiu și plastic întărit cu fibră de carbon (CFRP). Acest tip de material futurist va fi folosit probabil și pentru o viitoare versiune performantă a modelului Audi TT.
Pentru propulsie, inginerii Audi au ales un sistem hibrid e-tron ce combină motorul 2.0 TFSI pe benzină cu un motor electric în formă de disc ce a fost înglobat în transmisia cu două ambreiaje. Mai există un motor electric și pentru puntea spate, ceea ce oferă practic transmie integrală acestui concept. Pentru a furniza curent motoarelor electrice, Audi folosește un acumulator de 8.8 kWh, montată chiar în fața punții spate pentru a echilibra distribuția maselor. Audi spune că acest concept are o autonomie de 50 km în mod full-electric.

Puterea combinată a celor trei surse de energie este de 408 CP și 650 Nm ceea ce oferă conceptului Allroad Shooting Brake performanțe interesante. Accelerația de la 0 la 100 km/oră se face în 4.6 secunde, iar viteza maximă a fost limitată electronic la 250 km/oră. 

Viitorul Audi TT va folosi stopuri identice cu cele ale conceptului Allroad Shoting Brake

Interiorul acest concept este identic cu cel prezentat deja de Audi în cadrul evenimentului de la CES Las Vegas, fiind clar că majoritatea elementelor de design și tehnologie vor ajunge și pe versiunea de serie a viitorului model TT. 

Via Audi

Comentarii (7)

  • Dacia Plant
    Intreb si eu ca gigel.
    Nu trebuia sa fie A7 Shooting Bracke sau A6 ? Ca sa concureze cu CLS SHOOT, 5GT, etc ?
    4 6
  • Imi lasa gura apa de la bordul ala retrofuturist minimalist...

    Asa da!
    13 7
  • Doamne cat de previzibila este evolutia designului Audi..
    9 10
  • andy.s
    audi,o masina foarte buna calitate dar...............jumatate urat si frumos si ce aiurea design si tehnologii etc.
    5 11
  • Arata bine. E frumoasa si puternica insa s-a deplasat mult de la vechile ALL ROAD care intr-adevar erau pentru toate drumurile. Acum doar numele si formele mai "umflate" ca altfel ...nu mergi pe drum de tara cu asta....parerea mea.
    1 1
  • Interiorul este de exceptie, insa exteriorul lasa de dorit.
    0 0
  • gun cometa
    Eu inca astept un model coupe cabrio allroad supersport suv sootingbracke :)
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru