Audi A8, mașina cu cei mai mulți kilometri falsificați în 2022, pe piața second-hand

de Bogdan Mirică
Joi, 09.02.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Un studiu care evaluează peste un milion de mașini a dezvăluit că Audi A8 a fost un model fruntaș când vine vorba de fraudarea kilometrajului. Însă mai sunt și alte exemple germane premium.

Chiar dacă există o mulțime de metode de verificare a onestității unei mașini vândute pe piața second-hand din România, Europa și chiar din întreaga lume, sunt în continuare multe situații în care se semnalează nereguli.

Pagubele care provin din fraudarea odometrelor au ajuns la aproximativ 8.77 miliarde de euro pe an (conform unui studiu al Serviciului de Cercetare al Parlamentului European). O statistică publicată de CarVertical la început de 2023, ne arată care au fost cele mai fraudate mașini în 2022 și reconfirmă apetitul vânzătorilor pentru a-i păcăli pe cei care își doresc o mașină premium germană.

Studiul a analizat 1.11 milioane de rapoarte istorice generate în ultimele 12 luni pe 24 de piețe diferite, acoperind SUA și cea mai mare parte a Europei. Cap de afiș a fost limuzina germană din Ingolstadt. Dintre mașinile cu cei mai mulți kilometri dați înapoi, Audi A8 a înregistrat un vârf de abateri. Dintre toate A8-urile verificate pe platforma CarVertical, 30.6% au avut un kilometraj falsificat, ceea ce înseamnă că aproape unul din trei Audi A8 second hand poate veni la pachet cu un kilometraj fals.

De fapt, 6 din top 10 mașini care au cel mai des kilometrajul fraudat sunt vehicule germane scumpe, cum ar fi: Audi A7, BMW X5, BMW seria 7 și Volkswagen Touareg.

Prețul lor ridicat (și, prin urmare, potențialul ridicat de profit) face din aceste vehicule o țintă perfectă pentru escrocheriile de pe piața mașinilor second-hand.

Printre modelele de pe aceeași listă, dar care provin de la alți producători, vedem mașini precum Ford Mustang (locul 2, cu 25.7% din cazuri), Ford Fusion (locul 10, cu 22% kilometraje date înapoi), Volvo XC70 (locul 14 cu 21.1%) și Opel Insignia (locul 19 cu 19.5%). trebuie să spunem că aceste ultime exemple vizează modele care nu prea se vând pe piața din România. Tocmai de aceea am cerut celor de la CarVertical un studiu adaptat pieței noastre și ni s-a promis că el va sosi curând.

Comentarii (2)

  • iar car vertical.?ziua si articolul.
    no, au verificat 1000 de mustanguri?
    si nu merg ei la smen cu samsarul?
    8 0
  • car vertical astia...
    sunt deja foarte agasanti cu publicitatea, nu doar pe site-ul asta, ci cam peste tot. sub pretextul acestor asa-zise studii, isi fac reclama de ne-au capiat.
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru