Audi a efectuat recent câteva modificări de natură software la motoarele turbo V6 de 3.0 litri care echipează modelele A4 și A5, dar și versiunile lor de performanță S4 și S5. Totuși, aceste schimbări au făcut ca modelele să nu mai fie conforme din punct de vedere legal.
Pe de alta parte, Audi a introdus un sistem micro-hibrid pe motorul TFSI de 2.0 litri care aduce un consum mai mic de carburant pe șosea. Totuși, acest sistem micro-hibrid nu este evaluat încă în cadrul testului oficial de laborator NEDC, motiv pentru care pe bancul de probe motorul ajunge să consume cu 0.2 litri mai mult la 100 de kilometri.
"Motorul TFSI de 2.0 litri este un pic diferit. A primit un sistem micro-hibrid, iar consumul s-a mărit cu 0.2-0.3 litri/100 km. Este un consum mai mare, dar sistemul micro-hibrid nu funcționează pe bancul de teste. Este un consum mai mare în laborator, dar mai bun pe șosea", a explicat un purtător de cuvânt al Audi.
Constructorul de la Ingolstadt așteaptă acum ca guvernul german să aprobe schimbările efectuate pentru cele două situații.
Până atunci, vânzările de modele Audi A4, A5, S4 și S5 cu motoare pe benzină au fost întrerupte în toate cele 28 de state membre al Uniunii Europene. Perioada de interdicție ar putea dura între 6 și 8 săptămâni."La o astfel de schimbare trebuie să anunți autoritățile să certifice procesul, ceea ce uneori durează între 4 și 6 săptămâni. Alterior durează două luni, iar noi suntem în mijlocul acestui proces. În momentul în care știi că ai un consum mai mare trebuie să oprești vânzările până la publicarea noilor valori", a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Via Motor1
PS: de aia merge treaba asa bine la Romania, ca sunt multi ca tine.......