EuroNCAP a dat publicităţii rezultatele unei noi sesiuni de teste de siguranţă. De data aceasta au fost vizate patru maşini din segment diferite de piaţă, iar trei dintre dintre ele au reuşit să-şi asigure nivelul maxim de 5 stele.
Este vorba despre Audi A4 şi două modele de la Honda, HR-V şi Jazz, în timp ce Volkswagen Caddy şi-a asigurat doar 4 stele.
Audi A4 - 5 stele
Singurul model Audi testat în această perioadă de EuroNCAP a primit 5 stele la general, în special ca urmare a punctajului bun obţinut pentru protecţia adulţilor: 90%. În schimb, modelul german a primit 87% din punctajul aferent pentru protecţia copiilor şi numai 75% pentru protecţia pietonilor şi sistemele de asistenţă.
Principalul punct slab a fost nivelul de protecţie la nivelul picioarelor pietonilor, care a variat de la marginal la bun, în timp ce sistemul de frânare autonomă la detecţia pietonilor va fi testat de EuroNCAP abia începând de anul viitor. De asemenea, organismul european a apreciat sistemele de asistenţă disponibile, însă nu a acordat niciun punct pentru cel dedicat avertismentelor la părăsirea benzii, întrucât este disponibil ca opţiune şi nu va fi adoptat pe un număr suficient de mare de exemplare.
Honda HR-V - 5 stele
Mica maşină de familie a celor de la Honda a primit de asemenea un punctaj general maxim din partea EuroNCAP.
De data aceasta, protecţia adulţilor a fost notată cu 86%, în timp ce pentru protecţia copiilor a primit 79%. Protecţia pentru pietoni a fost punctată cu 72%, cu un procent mai mult decât în cazul sistemelor de asistenţă.Maşina a fost depunctată pentru protecţia insuficientă acordată şoferului şi pasagerului din dreapta la impaturile frontale, protecţia marginală pentru capul pietonului şi protecţia slabă acordată la impactul pietonilor cu marginile parbrizului.
Honda Jazz - 5 stele
Maşina de clasa mică a celor de la Honda a primit de asemenea 5 stele, cu 93% dintre puncte acordate pentru protecţia adulţilor şi 85% pentru protecţia copiilor. Siguranţa acordată pietonilor a fost cuantificată la 73%, în timp ce sistemele de asistenţă au primit 71% din punctajul maxim.
Principalele probleme au fost remarcate la protecţia adecvată la pieptului pentru toţi pasagerii, dar mai ales la protecţia pentru pietoni în cazul unui impact cu marginile parbrizului. De asemenea, protecţia la nivelul pelvisului a fost mai degrabă medie, iar maşina nu beneficiază încă de sistem autonom de frânare în cazuri de urgenţă.
Volkswagen Caddy - 4 stele
Utilitara medie de persoane din cadrul portofoliului Volkswagen în 5 uşi a primit doar 4 stele din partea EuroNCAP.
Defalcat pe categorii, Caddy a obţinut 84% la protecţia adulţilor, 78% pentru protecţia copiilor, 58% pentru protecţia pietonilor şi 68% pentru sistemele de asistentă.Maşina a fost penalizată pentru accidentele laterale, în timp ce protecţia la nivelul pieptului adulţilor a fost doar medie. De asemenea, în cazul pietonilor, maşina a fost depunctată drastic pentru protecţia foarte slabă la nivelul pelvisului.
La Honda Jazz ati scris: "iar maşina NU beneficiază încă de sistem autonom de frânare în cazuri de urgenţă." Videoclipul ce se afla imediat dupa respectiva propozitie va contrazice, la minutul 3:02.
Cu asa sistem ma mir ca n-a luat 7 stele faimoasa limuzina.