Motoarele diesel oferă avantajul unui consum mai mic decât cele pe benzină, însă în ultimii ani constructorii au investit în dezvoltarea unor propulsii hibride. De regulă, acestea sunt alcătuite dintr-un motor pe benzină şi unul electric, care oferă un consum aproapiat de unităţile diesel.
În acest context, nu este o surpriză că 90% dintre şefii companiilor auto anticipează că motoarele diesel vor fi înlocuite de propulsiile hibride până în 2025. În plus, 62% dintre directori anticipează o scădere a importanţei motorizării diesel, iar 93% dintre ei spun că banii investiţi anterior în această propulsie se vor îndrepta spre dezvoltarea unor noi tehnologii pentru maşini electrice.
De altfel, impulsionaţi şi de veşti care anunţă creşterea autonomiilor şi scăderea timpului pentru reîncărcare, oficialii companiilor din industria auto să fie foarte optimiste în privinţa popularităţii maşinilor electrice în următorii ani.
Sondajul a fost realizat de compania de consultanţă KPMG pe 800 de şefi de companii auto din 38 de tari, inclusiv România. "Îmbunatăţirile legate de costul şi autonomia bateriilor, combinate cu creşterea îngrijorărilor cu privire la emisiile de dioxid de carbon şi oxid de azot de la motoarele diesel, înseamnă că aproape întreaga industrie auto crede că adoptarea în masă a maşinilor electrice se va petrece în următorul deceniu", spune John Leech, unul dintre oficialii KPMG.Constructorii auto au însă păreri împărţite pe marginea acestui subiect. Renault anticipează eliminarea motoarelor diesel de pe modelele de mici dimensiuni şi de pe maşinile compacte, în timp ce Mercedes susţine că tehnologia diesel poate fi îmbunătăţită pentru a respecta normele de poluare din ce în ce mai restrictive.
Via KPMG
zici tu ca ai trimis mesajul de pe planeta Pamant?