Aston Martin a bifat în 2017 primul an cu profit de după 2010, confirmând că listarea la bursă este una dintre opțiunile pe care compania le ia în calcul.
În decembrie anul trecut, acționarii Aston Martin se pregăteau de o vânzare de acțiuni, printr-o listare pe bursă sau o vânzare directă către un investitor strategic, conform surselor citate la vremea respectivă.
2017 a reprezentat primul an cu profit (înainte de taxe) din 2010 încoace, respectiv 87 de milioane de lire sterline, după ce constructorul britanic a avut cele mai bune vânzări din ultimul deceniu.
Trendul pozitiv a fost continuat și în primele trei luni din 2018, când Aston Martin a bifat un profit (înainte de taxe) de 2.8 milioane de lire.
Britanicii au vândut 963 de mașini de la începutul anului (față de cele 1.203 de anul trecut), motivând această scădere prin faptul că se pregătesc să lanseze mai multe modele noi precum DB11 Volante sau DBS Superleggera.
În aceste condiții și ținând cont de profitul pe care continuă să îl aibă, britanicii se gândesc tot mai insistent la posibilitatea să se listeze la bursă.
“Ne uităm la toate opțiunile disponibile și continuăm să urmăm planul stabilit.
Decizia (n.a. listării la bursă) aparține investitorilor noștri,” a declarat Mark Wilson, șeful finanțelor de la Aston Martin, când a fost întrebat despre posibilitatea vânzării unor acțiuni la bursă.Via Reuters
Comentarii (0)