Aston Martin se gândește să facă din Lagonda o marcă dedicată limuzinelor, capabilă să se dueleze cu Bentley și Rolls Royce

de Bogdan Mirică
Marti, 21.03.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Președintele Aston Martin vrea să transforme Lagonda într-un brand dedicat producției de limuzine. Astfel, Marea Britanie ar urma să mai dea lumii o marcă de talia Rolls Royce și Bentley.

În încercarea sa de a redeveni un brand exotic de succes, Aston Martin caută să își diversifice opțiunile existente în gamă. Iar punctul de pornire ar putea fi chiar actualul sedan Aston Martin Lagonda Taraf, pe care englezii nu l-au promovat suficient pe continentul european, preferând mai degrabă o abordare agresivă în Orientul Mijlociu.

Andy Palmer, președintele companiei britanice, venit din funcția de CEO al Infiniti, vrea să facă din Lagonda un brand la fel de popular ca Bentley și Rolls Royce. Asta înseamnă o marcă dedicată doar berlinelor de sute de mii de euro, cu multiple opțiuni de personalizare.

Faptul că Lagonda este un brand auto cu o moștenire chiar mai veche decât chiar cea a lui Aston Martin nu poate fi decât un avantaj în reconsolidarea brandului, ca divizie de lux în cadrul Aston.

Urmareste Automarket
„Cred că Lagonda are potențialul unui brand de succes în acest segment de piață.
Știm să construim mașini care se conduc bine, care sunt luxoase, ne pricepem să facem berline. Avem tot ce ne trebuie pentru a reuși”
, a declarat Andy Palmer.

Tot el a declarat că un plan de viitor viabil ar include două modele Lagonda. Exceptând însă actualul Lagonda Taraf, care nu este altceva decât un Aston Martin Rapide mult mai luxos, planurile englezilor nu au mers mai departe de schițe și supoziții. Prin urmare, este prematur să discutăm despre materializarea acestor planuri în viitorul apropiat.

via thedrive

Comentarii (2)

  • însă actualul Lagonda Taraf (...) nu este altceva decât un Aston Martin Rapide mult mai luxos

    ieap...ceva mult mai luxos decat ceva oricum luxos... nu este altceva decat :))

    noua Lagonda cred ca e una dintre cele mai de bun simt (ca design interiro/exterior) modele de peste 1.000.000
    7 3
  • babacloanta
    Lagonda Taraf? Taraf? WTF! Nu pot trece peste numele asta:))
    0 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru