Aston Martin ne arată prima sa mașină electrică: RapidE concept

de Sebastian Toma
Joi, 22.10.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Englezii de la Aston Martin au colaborat cu specialiștii de la William pentru a construi prima lor mașină electrică, RapidE Concept. Dacă va fi aprobată pentru producție, debutează în 2017.

Esential 2017 este anul în care ar putea părăsi fabrica Aston Martin primul model electric de serie al companiei.
Aston Martin Rapide a primit și o variantă electrică, aflată în acest moment în stadiul de concept. Vorbim despre RapidE Concept, un model 100% electric dezvoltat împreună cu Williams Advanced Engineering. Creația britanicilor prezintă varianta reală a ipotezei lansării de mașini electrice construite de marca din Gaydon. Cei de la Aston Martin au confirmat deja că explorează posibilitatea unei colaborării cu ChinaEquity pentru dezvoltarea și fabricarea unei variante de serie a acestui model, dar nu au luat încă o decizie finală în această direcție.

Dacă vor alege să construiască mașini electrice, englezii de la Aston Martin le vor fabrica tot în Regatul Unit, tot la uzina lor din Gaydon. În cazul în care va fi aprobată varianta electrică a lui Aston Martin Rapide, modelul de producție ar putea fi lansat în doi ani, ceea ce ar însemna că finalul anului 2017 va marca prezentarea primei mașini electrice de serie construite de marca britanică independentă.

În loc de V12, RapidE concept are sub capotă un sistem de propulsie electric.

Urmareste Automarket
Declarațiile anterioare ale reprezentanților Aston Martin anunțau un nivel de putere situat între 800 și 1.000 CP pentru prima mașină electrică din oferta lor.
Andy Palmer, CEO-ul mărcii britanice, a declarat că noul lor concept demonstrează capacitatea și ambițiile companeii în vederea dezvoltării de vehicule cu zero emisii. Englezii de la Aston Martin nu au lansat până acum niciun hibrid și nu au nicio strategie de downsizing anunțată pentru viitorul apropiat. Cea mai eficientă strategie pentru reducerea emisiilor medii de CO2 la nivel de gamă pentru această companie este introducerea de mașini cu zero emisii, care pot să scadă rapid media emisiilor mărcii dacă ating volume de vânzări considerabile.

Via Aston Martin

Comentarii (1)

  • Asta da electrica sport !! Nu kitsch-ul ala american de la Tesla!
    Apropo: cine naiba-i Tesla ? Ca mortul nu cred ca a inviat ! Dumnezeu sa-l odihneasca pe Nikola Tesla; lasa ca fac altii bani pe spinarea lui.
    Sa fie Noul Enron ? Eh, parca ne apropiem de adevar. Mortul si Enron ne indica acelasi drum pentru firma americanului.
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru