Aston Martin ne-a obișnuit deja cu lansarea unor ediții speciale ale modelelor sale din gama prin intermediul diviziei Q.
Ultima creație este un DB11 Henley Royal Regatta care a fost realizat într-un singur exemplar pentru a marca parteneriatul pe care constructorul britanic îl are cu Henley Royal Regatta, una dintre cele mai prestigioase competiții de canotaj care are loc anual pe râul Tamisa din Londra.
Schimbările comparativ cu versiunea standard sunt însă mai degrabă simbolice și vizează în special culoarea caroseriei și unele noutăți la interior. De exemplu, logo-ul Aston Martin a fost realizat din fibră de carbon, în timp ce interiorul este dominat de piele neagră cu unele elemente din piele rosie. De asemenea, pe pargurile ușilor există o placă prin care mașina este identificată ca o ediție specială pentru competiția Henley Royal Regatta.
Exemplarul unicat va fi expus la ediția din acest an a competiției, care va avea loc pe parcursul a 5 zile în intervalul 28 iunie - 2 iulie.
La eveniment sunt așteptați peste 300.000 de spectatori.Via Aston Martin
Comentarii (0)