Primul model electric Aston Martin trebuia să fie lansat în 2025. Însă, potrivit lui Lawrence Stroll, CEO-ul Aston Martin, cererea pentru mașini electrice la prețuri demne de marca britanică este mai mică decât era anticipat anterior.
Rezultatul este amânarea lansării primului model electric Aston Martin până în 2026. Anul trecut, Stroll a dezvăluit că marca britanică de mașini de lux are în lucru 4 modele electrice. Pentru asta, Aston Martin a încheiat un parteneriat cu Lucid, prin care constructorul britanic are acum acces la motoarele electrice ale mărcii americane.
Alături de anunțul amânării lansării primului său model electric, același Lawrence Stroll a anunțat că Aston Martin renunță la planurile sale cu privire la marca Lagonda. Aceasta trebuia să fie o marcă de lux separată, care să concureze cu Bentley.
Pentru Aston Martin, primul pas către electrificare va veni în acest an, atunci când va lansa versiunea de serie a lui Valhalla. Noul model va avea un motor V8 hibrid dezvoltat de Mercedes-AMG.
via Carscoops
Comentarii (0)