Arabia Saudita ridica interdictia femeilor la volan

De Bogdan Mirică
Publicat Marti, 22.01.2008
Regele Arabiei Saudite a decis sa ridice interdictia femeilor de a conduce, impusa acum 76 de ani.

Esential

76 de ani au trecut de la adoptarea restrictiei privind accesul femeilor la volan.

Desi la noi pare ceva obisnuit, in alte tari accesul femeilor la volan este total interzis, cel mai concret exemplu in acest sens fiind Arabia Saudita. Mai nou insa si in aceasta tara se incearca ridicarea acestei interdictii care dateaza de 76 de ani, inca din 1932.

Initial, aceasta restrictie a fost impusa odata cu punerea bazelor statului arab din cauza temerilor privind alterarea si eroziunea moralitatii si a valorilor traditionale. Treptat insa, emanciparea femeilor a dus la ample proteste impotriva acestei legi, cel mai recent exemplu fiind chiar petitia inmanata regelui saudit Abdullah.

Actul de protest, care explica exista unor motivatii religioase false pentru mentinerea restrictiei, a fost inaintat de o organizatie nonguvernamentala si a fost semnat de 1100 de femei. Natiunile Unite au reactionat prompt la aceasta petitie si au criticat dur restrictionarea femeilor la volan, care sunt nevoite sa apeleze la barbati pentru a se deplasa cu masina.

Potrivit unui purtator de cuvant oficial al guvernului, curtea regala a luat decizia de anulare a restrictiei pentru ca "s-a admis faptul ca scolarizarea femeilor incepand cu 1960 a dus la dezvoltarea unei capacitati de a sofa."

Desi petitia si-a atins scopul, guvernul nu va emite un act oficial in acest sens decat la sfarsitul anului, accesul femeilor la permise de conducere, asigurari si certificate de proprietate urmand sa dureze poate inca un an sau doi.

Problema drepturilor femeii la volan este intens disputata in Arabia Saudita, mai ales in ultimele zile din cauza unui accident care a avut loc in Maroc. O femeie la volanul unui Hummer a depasit viteza legala si a intrat in coliziune cu un taxi, toti pasagerii aflati in acesta fiind ucisi. Sauditii se tem de asemenea accidente si de abilitatile femeilor de a conduce, dovada fiind si desenul alaturat, care a circulat o buna perioada in presa locala.

via: Autopia

Comentarii (7)

  • marius :)
    aiurea...
    de ce din cauza unui accident produs de o femeie...trebuie sa aiba de suferit toate? ...similar cazul cu Mailat in Italia.CE LUME NEBUNA! ...
    1 0
  • Romanii nu sun romi
    O scurta deturnare a stirii. Terminati cu falsele compasiuni izvorate din cazul Mailat (parafrazand o vorba dintr-un cantec, nu o sa vedeti romani in rulote la Roma si nici ghicind viitorul in ghioc). Ca popor avem destule metehne nenorocite ca se le mai asumam si pe cele tiganesti. Daca romii sunt o minoritate (cum ei insisi admit), atunci nu mai trebuie sa ne refrim niciodata la ei ca la niste romani. Niciodata. Si pe cat putem sa nu incercam sa le imitam comportamentul.
    1 0
  • Femei la volan
    Eu ma intreb cum vor conduce, cu voal sau fara? Si daca e cu voal atunci nu va obstructiona acesta vederea?
    0 0
  • NumeDeCod
    asa...
    sunt prosti si trebuie omoratzi :)
    1 0
  • arabi
    ....oricum nici barbatii arabi nu le au cu soferia...
    1 0
  • de lucru
    vor inflori atelierele de tinichigerie, o noua industrie pentru reciclarea materialelor va apare.Toata lumea va fi fericita, iar la ei, muuult mai bogata.Ce inseamna sa ai un loc bun pentru afaceri !!!
    0 0
  • Diana Issa
    cameloizii din KSA
    sauditii se folosesc de sharia(legea islamica) pentru ca barbatii sa beneficieze de toate drepturile posibile, in timp ce femeilor le este ingradit orice drept. ideea este sa legea islamica din qura an este mult diferita de cea facuta de sauditi... de exemplu in qura an femeia are dreptul sa opteze daca sa poarte sau nu hijab... are dreptul sa iasa din casa ..sa calatoareasca .. sa se casatoreasca cu cine doreste si asa mai departe ... in KSA insa toate aceste drepturi sunt anulate...strange nu ?
    acum cateva luni am vazut pe art channel un reportaj in care un cameloid saudit propunea interzicerea femeii de a aparea la tv .. chiar si ca prezentator de stiri.. motivul: chipul femmeii poate atrage barbatul in capcanele pacatului si asa mai departe ... dupa aprox 15 min cameloidul spune ca femeia in foarte foarte rare cazuri are voie sa apara la tv insa numai cu chipul acoperit ..si uite asa se incalca orice drept al femeii refuzandu i pana si dreptul de a avea o identitate ... KSA
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru