Aniversare în familia Volkswagen: 70 de ani de la startul producției modelului Transporter

de Cornel Șocariciu
Sambata, 28.03.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În luna martie s-au împlinit 70 de ani de la startul producției lui Volkswagen Transporter. În tot acest timp, modelul constructorului german a ajuns la a șasea generație și la 13 milioane de exemplare.

În 1949, Volkswagen prezenta publicului primul prototip pentru Transporter: un concept al unui panel van produs manual. Un an mai târziu, în luna martie, constructorul german producea primele exemplare Transporter în cadrul fabricii din Wolfsburg.

Astăzi, Volkswagen aniversează 70 de ani de la debutul producției lui Transporter, un model care în toată această perioadă a fost comercializat în 13 milioane de unități.

La scurt timp de la prezentarea lui Transporter T1, publicul a fost rapid atras de atuurile modelului german și a devenit un succes de piață. Versiunea Samba debutează în 1951, iar în 1956, producția este mutată în Hanovra și în Brazilia. Prima generație Transporter a fost asamblată până în 1967, iar în acest interval, modelul nemților a înregistrat aproape 1.9 milioane de comenzi.

A doua generație Transporter (T2) debutează în 1967 și avea să devină un simbol al mișcării "Flower Power". Modelul a fost produs în 2.14 milioane de unități până în 1979, însă la uzina din Sao Paulo acesta a fost asamblat până în 2013.

A treaia generație debutează în 1979, iar Transporter T3 putea fi comandat și cu o motorizare diesel.

Nemții îmbunătățesc și mai mult ținuta de drum, iar în 1985 apar versiuni turbo sau variante cu tracțiune integrală. Uzina din Hanovra a produs în tot acest timp 1.3 milioane de unități T3.

A patra generația propune, pentru prima dată, o motorizare amplasată în față și roți motrice față. Designul a fost mult modificat, suspensiile au fost îmbunătățite, iar gama de motorizări a devenit una și mai generoasă. Pentru prima dată, nemții ofereau două versiuni pentru ampatament. Producția lui Transporter T4 s-a oprit în 2003 la 1.9 milioane de unități.

Generația a cincea a lui Transporter a fost o evoluție a vechiului T4. Nemții au pus accent și mai mult pe echipamentele de la interior, iar producția versiunii California este transferată la Hanovra. Volkswagen lansează o mulțime de ediții speciale pentru a cincea generație Transporter, iar în 2015 nemții opresc producția. 1.65 de unități Transporter T5 au fost asamblate între 2003 și 2015.

A șasea generație Transporter a fost prezentată în 2015 și este disponibilă și acum pe piață.

A primit un facelift în 2019 care introduce o mulțime de tehnologii moderne și un interior croit și mai mult pentru nevoile pasagerilor.

Comentarii (2)

  • inexorabil
    Încă mă bucur (în familie) de un tanc veritabil: VW Type 2 T3 Caravelle 4x4 Syncro din 1987, cu motorul turbo-diesel (nu TDI!) de 1.6 i4 şi “doar” 70 CP (o raritate concepută special pentru uzul armatei germane). Pe unde şi-a arătat clasa “off road” ai fi zis că nici specialistele domeniului, LR şi Jeep, n-ar fi făcut faţă. Şi dacă aţi şti de câte ori nu m-a atacat năprasnic ispita de a deveni fanatic…caravellist (chiar cu preţul renegării pasiunii mele transoceanice…). Doar că este mai greu de manevrat fără “servo” şi “manuala” nu se ridică la înălţimea aşteptărilor, dar maşina “compensează” prin faptul că virează uimitor de strâns.

    Pentru această capodoperă şi pentru Audi 200 Quattro 20V 2.2 T i5 220 CP, Audi V8 4.2 V8 280 CP (un tablou de comandă mai rafinat decât al lui MB W126) şi Audi Quattro (cu acelaşi motor ca la 200 20V) iubesc VAG-ul (cel clasic, desigur, adică atunci când era format doar din cele două mărci, chit că mai intervenea şi Porsche în plan tehnic), care, în optica mea…inexorabilă, a apus în prima jumătate a anilor ’90 (inclusiv sub raport estetic).

    PS. De când tot fac purici pe acest site, am susţinut şi voi repeta ori de câte ori voi socoti că este nevoie: Audi 200 coincide cu cel mai reuşit autoturism (din toate punctele de vedere) din istorie. Punct.
    3 2
  • T1 și T2 valorează o avere și in stare proastă. T3 4x4 până acum câțiva ani erau câteva pe aici prin zonă și mergeau fără probleme chiar daca erau chinuite (încărcate) peste măsură. Eheee... alte timpuri!
    In teren accidentat sunt vestite pentru capabilitățile lor Mitsubishi Delica 4x4....
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru