Citroen aniversează 100 de ani de la înființarea companiei, iar producătorul francez a pregătit o serie de evenimente speciale dedicate fanilor. Pe lista surprizelor din acest an, oficialii Citroen au inclus și prototipurile Ami One și 19_19 Concept.
Acum, constructorul francez a anunțat că pregătește un stand special în cadrul Goodwood Festival of Speed, eveniment care se desfășoară între 4 și 7 iulie pe domeniul Lordului March.
"Anul acesta Citroen nu putea lipsi de la Goodwood Festival of Speed. Suntem extrem de încântați că vom lua parte la acest eveniment și că vom sărbători 100 de ani de creativitate. Vom expune modele istorice, dar și vehicule care astăzi pot fi găsite în gama Citroen", a declarat Linda Jackson, CEO-ul Citroen.
Conform reprezentanților producătorului francez, fanii vor putea admira vechile Traction Avant și 2CV, dar și noile concepte Ami One și 19_19 Concept. Totodată, divizia de motorsport a companiei va fi prezentă la Goodwood alături de Citroen C3 WRC.
Piloții Mads Ostberg, Esapekka Lappi și Sebastien Ogier vor face o serie de demonstrații atât pe traseul de viteză în coastă, cât și pe proba de raliu "desenată" special pentru Goodwood Festival of Speed.
Comentarii (0)