ANALIZA: Taxele auto din Romania vs. taxele auto din Europa

De Sebastian Toma
Publicat Marti, 07.04.2009
Automarket va prezinta o comparatie a costurilor de inmatriculare si de detinere a unui autoturism in tarile europene. Romania se afla la mijlocul clasamentului de taxe si impozite.

Esential

7 tari ale Uniunii Europene nu aplica nici un impozit anual pentru posesia unui autoturism personal.
9 tari ale Uniunii Europene nu aplica nici un fel de taxa de prima inmatriculare a autoturismelor.

Automarket a pregatit o analiza comparativa a costurilor de inmatriculare si detinere a unui vehicul in Uniunea Europeana. Dupa cum stiti, Romania are 548 taxe si impozite diferite. Iar una dintre cele mai controversate este taxa auto - platita de catre toti cei care au inmatriculeaza in premiera un automobil in tara noastra. Prin costuri de inmatriculare ne referim la TVA si eventuale taxe de inmatriculare, pe cand atunci cand ne referim la costuri de detinere vorbim numai despre impozite anuale.

TVA-UL ESTE DIFERIT IN TARILE EUROPENE

In urma unei comparatii facute intre 27 de tari, aflam ca Romania se afla la mijlocul clasamentului in privinta taxelor de inmatriculare ale unui automobil. Acest lucru este posibil dat fiind faptul ca un roman trebuie sa plateasca un TVA de 19% plus o taxa de inmatriculare bazata pe cilindree, norme de emisii, vechime si emisii de CO2. Din punctul de vedere al TVA-ului platit de catre un cetatean care doreste sa inmatriculeze un vehicul in Europa, tarile cu cele mai mici valori ar fi Cipru, Marea Britanie si Luxemburg, care aplica o taxa pe valoarea adaugata de 15 procente, pe cand in Romania aceasta este de 19%.

La polul opus stau Danemarca, Suedia si Ungaria, care aplica un TVA de 25% la achitizia unui autoturism. Tari precum Germania, Republica Ceha, Olanda, Grecia, Lituania si Slovacia aplica TVA-ul la acelasi nivel ca Romania, 19%. Pe langa TVA, cetatenii care doresc sa inmatriculeze un vehicul trebuie sa plateasca o taxa de inmatriculare. In cadrul Uniunii Europene, aceasta taxa variaza de la zero euro la 180% din valoarea vehiculului.

TAXELE DE INMATRICULARE

In Romania, un cetatean plateste o taxa de inmatriculare in functie de cilindree, clasa de emisii, vechime si emisii de CO2. In cazul in care acesta achizitioneaza un vehicul nou cu un motor Euro 4 avand o cilindree mai mica de 2.000 centimetri cubi, autovehiculul este scutit de taxa de prima inmatriculare. Scutirea de taxa se aplica si in cazul hibridelor si vehiculelor cu propulsoare conforme Euro 5.

In cadrul Uniunii Europene, tari precum Bulgaria, Republica Ceha, Germania,Estonia, Lituania, Luxemburg, Suedia, Slovacia si Marea Britanie nu practica o taxa de prima inmatriculare. De departe, cea mai insemnata taxa de prima inmatriculare poate fi gasita in Danemarca, unde un cetatean trebuie sa plateasca intre 105 si 180% din valoarea unui vehicul.

In Austria, cumparatorii de automobile noi trebuie sa plateasca o taxa de inmatriculare bazata pe consumul de carburant al unui vehicul, iar nivelul acestei taxe urca pana la 16% din valoarea automobilului. Belgia, Cipru, Portugalia si Polonia aplica o taxa de inmatriculare in functie de cilindree.

In cazul Belgiei, aceasta taxa este calculata si in functie de vechimea autovehiculului, pe cand in Portugalia si Cipru se iau in considerare emisiile de CO2.

Taxa de inmatriculare aplicata in Polonia variaza intre 3.1 si 18.6% din valoarea masinii si este calculata doar in functie de cilindree. Spania aplica o taxa de inmatriculare bazata pe emisiile de CO2 ale vehiculului si variaza de la 0% - pentru vehiculele care emit pana in 120 grame CO2/km, pana la 14.75% din pretul autoturismului – pentru vehiculele care emit peste 200 grame de CO2/kilometru.

Finlanda aplica o taxa de inmatriculare pe criterii similare cu ale spaniolilor, diferenta fiind faptul ca taxa din Finlanda este bazata pe pretul si emisiile de CO2 ale unui vehicul. Mai exact, taxa de inmatriculare a unui vehicul calculata in procente este de 4.88% + (0.122 x emisii CO2/kilometru). Minimul este de 12.2%, pe cand maximul poate atinge 48.8% din valoarea de achizitie a unui automobil. Franta aplica o taxa de inmatriculare bazata pe emisiile de CO2, care pleaca de la 200 euro pentru vehiculele care emit intre 161 si 165 grame CO2/km si urca la 2.600 euro pentru vehiculele care emit peste 250 grame CO2/km. Totusi, sistemul francez (cunoscut in industrie sub numele de Bonus/Malus) recunoaste masinile cu emisii reduse, cumparatorii primind bonusuri la achizitia modelelor care emit sub 120 de grame CO2/km.

IMPOZITELE EUROPENE

Pe langa taxele de inmatriculare, proprietarii de automobile trebuie sa plateasca o taxa anuala de posesie a unui vehicul, care variaza de la un stat la altul. Atat timpul de taxa, cat si modul in care este aplicata difera de la autoturisme la autovehicule comerciale. Astfel, in Romania, cetatenii trebuie sa plateaca un impozit anual in functie de cilindreea autoturismului pe care il detin.

In Republica Ceha,Estonia,Franta, Lituania, Polonia, Slovacia si Slovenia, proprietarii de automobile nu trebuie sa plateasca nici un fel de taxa la stat pentru ca detin un autoturism. Situatia se schimba in cazul vehiculelor comerciale, statele scutite de taxe in acest caz fiind Cipru, Lituania, Malta si Slovenia.

In Romania, vehiculele comerciale sunt impozitate in functie de numarul de punti si de masa. In privinta modalitatilor alternative de taxare anuala a unui vehicul, tarile din Uniunea Europeana si-au creat cate un sistem propriu. Astfel, Austria, Bulgaria si Spania aplica un impozit anual in functie de puterea autoturismului.

Emisiile de CO2 sunt taxate anula in tari precum Marea Britanie, Suedia, Portugalia, Luxemburg, Germania – incepand cu iulie 2009 si Irlanda. In cazul Germaniei, automobilele vor fi impozitate in functie de capacitatea cilindrica, norma de poluare si emisiile de CO2.

In unele tari ale Uniunii Europene, autoturismele sunt taxate anual in functie de masa.

Tarile care practica o asemenea taxa sunt Ungaria, Letonia,Finlanda, Olanda Danemarca si Suedia. In cazul Danemarcii, taxa este calculata in functie de consumul de carburant si masa, pe cand in Olanda taxele sunt calculate in functie de greutate si provincie.

ACCIZELE PENTRU CARBURANTI

Pe langa costurile de inmatriculare si taxele anuale, conducatorii auto din Uniunea Europeana au de suferit si in urma accizelor aplicate carburantului. Aceste accize sunt stabilite de fiecare stat in parte si se masoara in euro/ 1.000 litri carburant. In cazul accizelor pe carburant, Romania beneficiaza, surprinzator, de unele dintre cele mai mici accize din Uniunea Europeana – acestea fiind de 336 euro/1.000 litri pentru benzina si 284 euro/1.000 litri pentru motorina.

Cele mai ridicate accize pentru carburant din UE sunt in Germania – 665 euro/1.000 litri benzina si 470 euro/1.000 litri motorina si Marea Britanie - 661 euro/1.000 litri benzina, respectiv 661 euro/1.000 litri motorina. Vecinii nostri bulgari au accize in valoare de 350 euro/ 1.000 litri benzina si 307 euro/ 1.000 litri motorina, pe cand maghiarii au accize de 448 euro/ 1.000 litri benzina si 368 euro/ 1.000 litri motorina.

Din pacate, accizele constituie doar o parte din pretul final al carburantului, motiv pentru care micsorarea sau majorarea acestora nu schimba foarte mult pretul carburatilor. La o privire sumara asupra nivelului taxelor si impozitelor din Uniunea Europeana, putem spune ca Romania nu se afla in varful listei prin valoarea impozitelor. Nivelurile de impozitare mentionate erau valabile in luna ianuarie 2009.

Via | ACEA ( Asociatia Producatorilor Europeni de Automobile)

Comentarii (19)

  • marius
    intrebare
    "Austria,Bulgaria si Spania aplica un impozit anual in functie de puterea autoturismului."
    Cat costa deci un cal putere ?
    0 1
  • Marius
    Despre texe si impozite auto
    1. Incet dar sigur, in Romania masina va deveni un lux. Decat sa luati masini si sa le admirati ca pe bibelouri, mai bine trageti de ele cat puteti si maritati-le.

    2. Chiar sunt curios, daca imi voi cumpara o masina 100% electrica, deci pe baza de baterii, cum ma va mai taxa statul roman. Aia nu are cilindre, nu polueaza, nu face zgomot, nu nimic.
    Si decat sa va mai cumparati Golfulete, "Reno Megan", mertane, ursuleti bmw, dacii de pe plaiuri mioritice si panarame de shkode no name......mai bine va luati un hibrid de 15000 eur, cum este Honda Insight. Nu mai platiti multe taxe, nu va mai papa multa benzina si sunteti cu un pas inaintea celorlalti. Daca aveti pe cineva in Italia este super ok, pt ca statul italian deconteaza 5000 eur din suma asta la achizitia unei Honda Insight sau Toyota Prius. In plus, peste cativa ani cand pretul benzinei va fi egal cu greutatea ei in aur, veti vinde o astfel de masina ca painea calda. - NOTA BENE
    3 3
  • lol
    romanii ist mai prosti normal
    1 1
  • @Marius
    asta crezi tu, ca nu o sa platesti taxe si impozite.
    Iar privitor la consumuri, mai studiaza forumurile sa vezi cat consuma acele masini, e mai mult de fatada
    1 1
  • Dar daca accizele la noi sun mai mici, de ce combustibilul la noi este aproape de pretul din alte tari europene cu accize foarte mari?
    0 0
  • Taxa auto in Belgia
    Pt cel care a scris articolul
    Eu locuiesc in Belgia si am inmatriculat masina aici.
    Nu se plateste nici o taxa pentru vechimea autovehiculului sau emisii de CO2 (exista doar o diferenta mare de taxa intre cele pe benzina si cele diesel), ci numai pentru puterea motorului. Fiecarei puteri ii este asociat un indice fiscal, care da in final o anumita suma pe care o ai de plata. Poate ar fi bine sa rectificati in articol.
    Toate bune!
    2 0
  • Costas
    Analiza ... cam alambicata
    Of, ma asteptam la ceva mai sintetic ... niste tabele comparative etc. M-a cam ametit articolul.
    1 0
  • lucian
    vai de noi
    Traim intr-o tara de cacat...si cu asta cred ca am spus tot!!!!!!!!
    2 0
  • Bogdan
    Cum este pana la urma?
    "In Romania, un cetatean plateste o taxa de inmatriculare in functie de cilindree, clasa de emisii, vechime si emisii de CO2. In cazul in care acesta achizitioneaza un vehicul nou cu un motor Euro 4 avand o cilindree mai mica de 2.000 centimetri cubi, autovehiculul este scutit de taxa de prima inmatriculare"
    Ia uitativa la un calculator de taxa auto ce spune pt un Logan de 1.6:

    http://www.autobizz.ro/taxa-inmatriculare.php?tip=mic&capacit=1600&emisii=euro4&vechime=nou&emisieco2=160&motordiesel=nu


    Nu mi se pare a fi ZERO precum este mentionat mai sus.
    0 0
  • mircea
    @Bogdan
    Ba este zero: http://www.automarket.ro/masini-noi/dacia/logan-16-mpi-90-cp-laureate-990/specificatii.html

    Cei citati de tine sunt oarecum out of date, se pare. De vreo juma' de an.
    0 0
  • raduku
    Taxe versus salarii
    Salariul mediu lunar intr-o tara dezvoltata din Comunitatea Europeana este ~ 2500 EURO. Salariul mediu lunar intr-o tara subdezvoltata tot din Comunitatea Europeana este ~200 .. 250 EURO.
    Raportate la veniturile reale, toate taxele adunate , vin sa descurajeze orice initiativa de a achizitiona un autovehicol neinmatriculat si cu o oarecare vechime.
    In rest este minciunica cu taxele pentru EURO4.
    Pentru un MATIZ Euro4 785 cmc , inmatriculat nou in 2007 s-a platit 93 EURO taxa de prima inmatriculare.
    0 0
  • wrong!
    @raduku
    Ai cam inteles gresit legea, prietene. In 2007 era taxa de inmatriculare si la cele noi. Doar pt. cele care se inmatriculeaza acum si sunt noi, sub 2000cm cubi si E4 nu se plateste. Mai studiaza...
    0 0
  • TAXA
    Din tot ce am citit nu pot sa trag decat o singura concluzie,
    TAXELE SUNT PENTRU CEI SARACI SI MULTIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII
    cei cu banii platesc taxa de prima imatriculare mica, si viitoarea taxa de mediu zero pentru ca isi permit masinii euro4 si euro5
    BRAVO LOR!!!!!!!!!!!!!!
    0 0
  • Danemarca
    In Danemarca taxa aia uriasa e deductibila: o platesti dar se scade la impozite. Hibridele sunt la fel de poluante ca dieselurile. Honda nu mai fabrica dieseluri. Toyota se fabrica si in Turcia. Citeaza statistici si 96% din interlocutori te vor crede.
    0 0
  • tva
    pai tva-ul nu are nici o relevanta, avand in verede k se impune la orice, de la ulei la rosii si pana la produse IT sau frigidere si pana la masini asa k asta e o kestie care se intalneste peste tot nu numa la masini, si in Germania cand a crescut de la 16 la 19%?
    0 0
  • Mystikal
    RE :Danemarca
    In Danemarca taxa este 185 % dar in cazul in care masina este de 2 locuri sau daca bancheta din spate este scoasa este de prima inmatriculare este de 65 % .Da este deductibil dar numai in cazul taximetristilor de aceea este plin cu taxiuri de ultima generatie.De exemplu am vazut f f multe x5 uri cu 2 locuri sau q7 etc......
    0 0
  • madalin
    romania te iubesc
    omoratii cu pietre pe golani
    1 0
  • asta este soarta pe care o meritam pt ce votam aia primim
    2 0
  • marius
    ion: Si daca nu votam, tot fac baietii "destepti" rost de destule voturi cand le numara;)
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru