ANALIZĂ: Numărul mașinilor cu încărcare la priză va ajunge la 20 de milioane, la nivel mondial

de Tiberiu Safta, Foto:Depositphotos.com
Miercuri, 27.04.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Potrivit unei analize realizate de Bloomberg New Energy Finance (BNEF), numărul mașinilor cu încărcare la priză, adică electrice și PHEV, va atinge pragul de 20 de milioane la nivel mondial în scurt timp. Statisticile arată că acest număr este mai mare decât era așteptat, iar acesta va crește până la 71 de milioane până în 2025.

De mai bine de 7 ani, mașinile cu încărcare la priză, fie electrice, fie hibride plug-in, au crescut masiv în popularitate. Conform unui raport întocmit de Bloomberg New Energy Finance (BNEF), numărul acestora va ajunge la 20 de milioane la nivel mondial chiar în următoarele săptămâni. Asta este o creștere enormă față de nivelul din 2016, atunci când erau doar 1 milion de astfel de mașini pe șosea la nivel global.

Potrivit aceluiași raport, numărul acestor vehicule va ajunge la 26 de milioane până la sfârșitul anului. Din a doua jumătate a lui 2022 sunt preconizate vânzări de 1 milion de astfel de vehicule în fiecare lună. Rezultatele sunt mult mai mari decât era așteptat. Anterior, statisticile arătau că vor circula, până în 2035, circa 71 de milioane de mașini cu alimentare la priză. În ritmul actual, acest număr va fi atins cu 10 ani mai devreme, în 2025.

Chiar dacă numărul acestor mașini a crescut semnificativ, există, totuși, o distribuție neuniformă pe mai multe regiuni.

În prezent, 46% din flota de mașini PHEV și electrice îi aparține Chinei. În Europa, acest număr reprezintă 34%, iar în SUA doar 15%.

Raportul arată că Japonia a fost surprinzător de lentă în tranziția către mașinile electrice, însă, și aici, numărul lor a crescut în ultima perioadă. Asta datorită faptului că multe mașini din segmentul Kei, care reprezintă o treime din vânzările de automobile din acest stat, au început să fie oferite cu propulsoare hibride plug-in și electrice.

Bloomberg preconizează creșteri în Brazilia, Mexic și America de Sud în viitorul apropiat. Statisticile arată că, în prezent, circulă 1.2 miliarde de mașini ușoare. La sfârșitul anului, puțin peste 2% dintre acestea vor fi electrice.

via Economica

Comentarii (11)

  • Seriff
    Iar propaganda asta? Mai pune cineva botul la vrajelile astea?
    18 13
  • Oooo… da, avem si prin zonă prea mulți. In 2025, dacă ce spun ei se va întâmpla vor aproape 6% electrificare. Mai rămân trei ani in care trebuie sa se vândă 50 mil masini electrificate adică 23 mil in fiecare an. Cum anul acesta este foarte puțin probabil sa se atingă aceasta cifra, anul trecut au fost vândute 10,8 mil cu programe masive de stimulare, dar in 2 ani vor dispărea in totalitate. Tot ei au spus ca Bitcoin va trece de un milion? Vrăjeala!!!
    14 7
  • Doar vest europenii si nordicii pun botul. Prin Europa de est inca e la moda VAG dizal cu softuri ilegale.
    Zice in articol ca s-au vandut mai multe decat se asteptau??? Pai parca desteptii de romani zic ca nu se cauta :))
    Propaganda clara prin Olanda, Norvegia, Anglia. Se umbla cu dezinformare.
    Ce nu a fost propaganda e DIESELGATE. Asta e ok si aplaudat de agarici care inca cumpara troacele date ca rebut in tarile evoluate.
    Hai mai dati o cheie la putori, ca sa va simtiti bine. Sunt convins ca va place mirosul.
    0 3
  • Oare câte dintre acestea sunt de mult timp oale și ulcele?
    9 4
  • @Seriff
    Citam "Anterior, statisticile arătau că vor circula, până în 2035, circa 71 de milioane de mașini cu alimentare la priză. În ritmul actual, acest număr va fi atins cu 10 ani mai devreme, în 2025."
    Tu poti sa fii cocalar cu diesel in continuare, nu trebuie sa te lasi pacalit de propaganda. Aia e facuta pentru evoluati.
    0 2
  • In plus in toate cifrele astea avem si hibride cu autonomie penibilă (spre jumate), adică se “screm” la greu sa scoată ceva, dar nu este ușor. Pe parte de vânzări este prea multă transparență ca să se poate manipula semnificativ rezultatul (da, știm BMW a mințit). Singurul producător care a reușit cu adevărat sa facă ceva si se pare ca încă va crește este Tesla, restul… peanuts!!!
    După cum am spus lucrez in zona auto si am întrebat pe cineva de la Ford de ce nu-si cresc capacitatea la F-150 dacă este cerere… simplu, ca nu au date concludente pentru cererea pe termen mediu plus ca nu au componentele asigurate nici pentru ce este deja comandat.
    Probabil Cybor Truck-ul celor de la Tesla este in aceeași situație de aici si amânările repetate.
    10 2
  • Scuze pentru greșeli eram in graba.
    - vor fi aproape 6% auto electrificate in 2025 (supozițiile lor).
    - pana anul trecut (nu doar anul trecut) cu programe masive de stimulare si pe o piața relativ “goală”.
    10 3
  • @dutzu
    dutzule, vezi ce haine iti cumperi de acum incolo ca risti sa te curentezi in parcari..vin cu milioanele!
    3 14
  • Da exact… doar ca cu sutele ;)
    7 2
  • Seriff
    @pentru cel care m-a facut cocalar, vezi ca tot ce mananci tu din supermarket este adus cu masini diesel, vezi ca blocul sau casa in care stai s-a facut cu ajutorul masinilor si utilajelor diesel, pun pariu ca cineva din familia ta sau chiar tu au sau au avut diesel, cocalari sunt aia care isi cumpara TESLA cu 80.000 euro sa se dea mari la vecini si merg pana la LIDL si inapoi cu ele, fiindca mai departe oricum e greu sa ajunga, propaganda cu masini electrice e din 2015, de la dieselgate si unde s-a ajuns? nu se vand nici 25% din total, chiar daca au mega subventii, fara subventii nu s-ar mai vinde deloc.
    7 1
  • @sheriff
    vezi ca unele alimente locale sunt recoltate cu caruta...nu mai fi de caruta..
    0 8

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru