Americanii resping primul plan Volkswagen pentru remedierea motoarelor diesel de 2 litri

de Daniel Popescu
Miercuri, 13.01.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Agenţia pentru Protecţia Mediului din Statele Unite a respins soluţia oferită de Volkswagen pentru remedierea emisiilor la motoarele diesel de 2 litri, întrucât propunerile nu sunt suficient de documentate.

Problemele celor de la Volkswagen cu privire la scandalul Dieselgate sunt departe de a se încheia, după ce autorităţile americane au respins o primă propunere făcută de grupul german încă din luna decembrie.

La vremea respectivă, Volkswagen a oferit o soluţie software pentru remedierea emisiilor pentru motoarele diesel de 2 litri, iar miercuri Agenţia pentru Protecţia Mediului din Statele Unite (EPA) şi Consiliul pentru Resursele Aerului din California (CARB) au respins planurile.

Ambele organizaţii susţin că planurile propuse de Volkswagen nu sunt suficiente pentru a se face o evaluare tehnică corespunzătoare. "Volkswagen nu a oferit un plan de recall care să poată fi aprobat pentru ca vehiculele să corespundă legii şi să reducă poluarea", precizează EPA într-un comunicat.

Cu toate acestea, înfrângerea susţinută de Volkswagen nu este foarte gravă. Explicaţia? Oficialii constructorului german se întâlnesc miercuri cu reprezentanţii EPA pentru o nouă soluţie, care de data aceasta vizează instalarea unui convertor catalic pentru 430.000 dintre cele 600.000 de maşini afectate de scandal.

Rezultatele negocierilor dintre cele două părţi sunt însă incerte.

Via Carscoops

Comentarii (2)

  • foarte bine le-a facut, oricum nu sunt solutii propunerile VW sunt puerile.

    Pacat ca in Europa/Romania noi nu avem institutii similare, sau ca nu si fac treaba!
    7 0
  • Americanii au interesul sa si vanda magaioiele lor care sunt mult mai poluante.
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru